Cazul incompatibilității și/sau conflictului de interese în care s-ar situa viceprimarul Monica Anton va fi analizat de Prefectura Neamț și de Agenția Națională de Integritate, urmare a adreselor remise celor două instituții de către Primăria Piatra Neamț.
Adresa către Prefectură a fost trimisă ieri, după cum a precizat într-un comunicat Serviciul de Comunicare din Primărie. Cu puțin timp înainte de încheierea programului, „cazul Monica Anton” nu ajunsese în mapa acestuia dar, dar George Lazăr a precizat că, cel mai sigur astăzi, va lua la cunoștință despre subiect și va analiza împreună cu specialiștii din subordine speța, urmând ca apoi să se pronunțe.
Cert este că legislația în vigoare este extrem de tranșantă și atunci când incompatibilitatea este evidentă, „prefectul emite decizie prin care constată încetarea de drept a mandatului” (a se vedea cazurile Dan Constantin, Valerică Frățilă, Cristian Liciu etc).
De asemenea, din comunicatul Primăriei, reiese că același caz Monica Anton a fost transmis, încă din data de 3 aprilie, și Agenției Naționale de Integritate căreia i s-a cerut un punct de vedere.
Practic, viceprimarul Monica Anton este acuzat că se află în stare de incompatibilitate „generată de exercitarea funcţiei de viceprimar concomitent cu activitatea de avocat şi practician în insolvenţă”. Citând din legislația în vigoare, specialiștii Primăriei au punctat că “funcţia de viceprimar este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate” (art. 87, alin 1, lit k, Legea 161/2003) și că “fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective“ (art. 25, alin 3, Legea 176/2010).
Tot în acest sens au fost solicitate informaţii la Baroul Bucureşti şi la Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă prin adresele nr. 13937 şi 13938 din 11.04.2013, cu privire la exercitarea de către viceprimarul Monica Anton a altor activităţi remunerate (de avocat, respectiv practician în insolvenţă) concomitent cu funcţia de viceprimar.
De la începutul conflictului între primarul Gheorghe Ștefan și viceprimarul Monica Anton, starea de incompatibilitate în discuție a fost văzută diferit de fiecare tabără. Monica Anton a prezentat o adresă de la A.N.I. care i-ar fi permis să fie și viceprimar să poarte și robă. Gheorghe Ștefan a invocat o altă adresă A.N.I., ulterioară celei de mai sus, care fusese solicitată și a și fost prezentată de un ziar din Piatra Neamț, care spunea exact contrariul, adică faptul că viceprimarul nu poate presta alte activități.
George Dumitru
sa’nteleg ca un baet de cartier din Roman hotaraste daca o fata cu pretentii de ‘telectoala di ,,subt,, telecondola e incompatibila,doar ca baetu e prefect iar madam viceprimar…pfff…supertare
Monica Anton e compatibila doar cu lumea interlopa pe care a aparat-o, Marari, Craciuni, turci (vezi Hagi Gold) si altii cu care mai colaboreaza ea! Asa ca tovarasa avocata, ce-ar fi sa parasiti scena si sa ramaneti la lectiile de drept pe care le dati Craciunilor si Serbanilor
Chiar asa mai cucoana!Ia ma lasa-ne in pace si „viteza” la diaconescul tau!Dupa ce ca nu esti buna de NIMIC,mai esti si o „pulbere” care este foarte explozibila,atat in CL cat si pt noi ceilalti!!!!