Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Ulterior, în timpul dictaturii comuniste, tradiția a fost întreruptă, fiind reluată abia după 1990, prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001 care au proclamat această zi ca sărbătoare națională bisericească.
Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Paște, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos – Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.
Astăzi, în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele acestora din țară și străinătate sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc. De asemenea, în toate lăcașurile de cult din țară se trag clopotele timp de trei minute, iar în instituțiile publice și unitățile de învățământ se păstrează un moment de reculegere dedicat eroilor neamului.
Prăznuită la 40 de zile după Înviere, Înălțarea Domnului s-a petrecut pe Muntele Măslinilor, potrivit Sfintei Scripturi și Tradiției Bisericii. Astfel, din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Și-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta S-a înălțat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9).
Pe locul unde se crede că a avut loc Înălțarea Domnului se află astăzi biserica rusească „Înălțarea Domnului“, așezământ monahal ce a luat ființă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin efortul celor doi ctitori: Arhimandritul Antonin Kapustin și Egumenul Partenie. Alături de această mănăstire se află o capelă închinată Sfântului Ioan Botezătorul, deoarece, potrivit tradiției, capul sfântului a fost descoperit în acest loc în secolul al IV-lea.
Tradiții și obiceiuri de Înălțarea Domnului
Ispas este denumirea populară a sărbătorii Înălțării Domnului. Deoarece intervalul de timp de la Paște și până la Înălțare este egal cu cele 40 de zile, cât se crede că zăbovește sufletul mortului înainte de plecarea pe lumea de dincolo, tradiția populară a legat Ispasul de pomenirea morților.
Potrivit etnologului Ivan Evseev, în multe zone ale țării, în preziua Ispasului se țin Moșii de Ispas, cu riturile specifice pomenirii strămoșilor. Din vremuri precreștine datează și Nedeile de Ispas, sărbători-târguri (bâlciuri) cu petreceri campestre și jocuri ale tinerilor, având multe elemente ale unor străvechi rituri de inițiere a băieților și fetelor, de trecere a tinerilor într-o altă categorie de vârstă.
Sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului mai are și alte elemente ale unor arhaice sărbători calendaristice, marcând hotarul dintre primăvară și vară, precum și momentul urcării și instalării ciobanilor pe pășunile de munte și al punerii oilor pe brânză, motiv pentru care în această zi ciobanilor li se dăruiește un caș.
Paștele cailor este o sărbătoare care pică în aceeași zi cu Înălțarea Domnului sau ziua de Ispas, adică exact la 40 de zile după Paște, fiind cunoscută și sub denumirea de „Joia iepelor“.
Tradiția populară spune că, atunci când Maica Domnului l-a născut pe Mântuitorul Hristos în ieslea grajdului, pe cât de cuminți erau boii și oile, pe atât de gălăgioși erau caii din grajd. Mâhnită fiind de faptul că pruncul nu avea liniște, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălțarea Domnului, când Fiul ei se va fi înălțat la Cer.
În zilele noastre, expresia „la paștele cailor“ desemnează ceva ce se va realiza într-un timp foarte îndepărtat sau niciodată. Această expresie se pare că se regăsește doar în spațiul cultural românesc.
Irina NASTASIU