În maximum două luni / Vor fi publicate Ghidurile mult simplificate

 

 În maximum două luni urmează să fie publicate noile versiuni simplificate ale Ghidurilor solicitantului pentru investițiile care vor fi realizate cu fonduri europene nerambursabile alocate prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014-2020.

Sunt două concepte care se vor aplica în simplificarea Ghidurilor. În primul rând sunt vizate simplificări pe procedurile interne ale instituțiilor implicate în derularea fondurilor europene. Apoi este vorba de o procedură simplificată de accesare a banilor europeni.

Pentru realizarea modificărilor, la nivel național au fost organizate consultări cu beneficiarii de fonduri europene și consultanți. O astfel de dezbatere a fost organizată și de către Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț, în data de 14 ianuarie 2016. Soluțiile găsite de întreprinzătorii nemțeni pentru simplificarea Ghidurilor au fost transmise la AFIR. Așa cum de altfel au făcut toate oficiile județene din toată țara.

Finalizarea simplificării Ghidurilor solicitantului se va petrece peste două luni, chiar și în condițiile în care procedura ar putea amâna puțin lansarea măsurilor de investiții realizate pe bani europeni din cadrul sesiunilor de proiecte din acest an. Inițial, deschiderea lor era anunțată pentru sfârșitul lunii februarie ori începutul lunii martie 2016. Se preferă o amânare cu două lunii a acestor sesiuni, dar să se plece la drum cu ghiduri revizuite, mult simplificate.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU