Strămoșii noștri erau renumiţi pentru cunoaşterea plantelor medicinale
Strămoşii noştri daci erau buni cunoscători ai plantelor medicinale. Dovadă că în studiile antice de botanică, pe lângă denumirile greceşti şi latineşti, apar şi cele dacice. În urma lucrărilor arheologice de la Sarmizegetusa a fost găsită chiar şi o trusă medicală, mărturie a nivelului ridicat al medicinei practicate pe timpul lui Decebal.
Herodot, părintele istoriei, spunea despre daci „că aveau cunoştinţe despre întrebuinţarea plantelor medicinale şi ştiau să îngrijească bolnavii”. Mai „aveau obiceiul de a folosi fumigaţii de cânepă pentru calmarea durerilor şi producerea somnului”. Medicul şi botanistul grec Dioscoride a oferit, în lucrarea „De materia medica”, publicată în anul 77, importante informaţii care atestă utilizarea plantelor medicinale de către strămoşii noştri geto-daci. O mulţime de plante medicinale, ale căror denumiri dacice s-au păstrat în lucrările de specialitate ale unor autori antici, sunt cunoscute în România ca leacuri folosite din cele mai vechi timpuri.
*Cimbru, floarea de piatră, măselariță
Dacii cunoşteau cimbrul sub numele de mozula, descris ca fiind un arbust cu multe ramuri mici, frunze înguste şi flori mici purpurii. Preparat ca băutură cu sare şi oţet este folosit pentru stomac. Un decoct cu miere este folosit împotriva astmului, expulzează viermii intestinali, porneşte fluxul menstrual şi uneori e folosit pentru avort. Aplicat în amestec cu vin, combate durerea de şolduri, iar alături de carne ajută în cazul vederii slabe.
Floarea de piatră era prezentată ca o plantă cu frunze mici, late şi groase. Din rădăcină, cresc mai multe tulpini roşii, care se înclină spre pământ. În amestec cu grăsime de gâscă, sucul din frunze vindecă umflăturile glandulare. Plaanta este bună la luxaţii, umflături, parotidite, tumori axilare, abcese. Se aplică cu ceară celor care suferă de splină. Decoctul de seminţe era folosit ca afrodiziac şi deschidea pântecele. Dacă se mănâncă împreună cu miere ajută la astm, pleurezie şi pneumonie.
Măselariţa purta denumirea dacică de Dielleina, descrisă ca o tufă groasă cu frunze late şi lungi, zimţate, negre şi aspre, cu o tulpină din care florile ies treptat, având multe seminţe. Măselarița se folosea împotriva scurgerilor fierbinţi, împotriva durerilor de urechi şi a durerilor la organele genitale feminine. Dacă se fierbe ca şi legumele şi se mănâncă, simţurile sunt profund dereglate.
*Coada șoricelului, brusture, limba boului,
Despre coada şoricelului, Dioscoride spune că, băută în fiertură simplă sau amestecată cu oţet şi miere, buruiana înlătură inflamaţiile şi elimină fierea. Foloseşte şi astmaticilor sau melancolicilor. Se mai utilizează pentru stimularea poftei de mâncare şi curăţirea sângelui, bolile de nervi, durerile de şale şi hemoroizi. Dioscoride o mai recomanda sub formă de cataplasme, afirmând că vindecă erizipelul şi flegmoanele. Medicina stiintifică a constatat că planta are proprietăţi amar-aromatice, fiind întrebuinţată drept tonic
Dioscoride afirmă că rădăcina de brusture, băută cu fructul de pin, este de folos celor care scuipă sânge şi la puroieri. Aplicată prin cataplasme este bună la luxaţii, iar frunzele, sub aceeaşi formă, ajută la ulceraţiile vechi. Limba boului este o altă plantă tămăduitoare folosită de strămoșii niștri daci. Medicina ştiinţifică a constatat că planta limba boului are proprietăţi emoliente, sudorifice şi diuretice. Este recomandată contra guturaiului, bronşitei, iritaţiilor rinichilor şi retenţiei urinare.
Tina CONDREA
