Viceprimarul Bogdan Gavrilescu: Un proiect de 4 milioane de euro va da o noua faţă oraşului!

12/11/2018

În doi ani centrul orașului Piatra Neamț ar putea arăta cu totul diferit. Ne dorim să realizăm un nou pasaj subteran în centrul orașului, pe sub strada Piața Stefan cel Mare, cu două benzi de circulație, noi locuri de parcare și extinderea parcului central cu 4000 mp. Proiectul vizeaza și modificarea parcării din fața hotelului Ceahlău și dublarea numărului de locuri atât pentru autocare, cât și pentru autoturisme, anunţă viceprimarul Bogdan Gavrilescu, pe pagina sa personală. „A fost deja pregătită documentația pentru accesarea de fonduri europene, prin programul POR 2014 -2020, Axa 4, perioada limită de depunere a proiectelor fiind până la data de 31.12.2018. Lucrările vor fi deschise după sensul giratoriu din fata hotelului, la intersecția străzilor dintre Mihai Eminescu și Piața Ștefan cel Mare, până în fața Teatrului Tineretului, unde se va realiza un nou sens giratoriu. Pasajul subteran se va intinde pe parcursul întregii străzi Piața Ștefan cel Mare, pe o lungime de aproximativ 150 m și va avea o înălțime standard de 4,80 m. Pasajul va include pe ambele părți circa 200 de locurile de parcare, dublându-se practic numărul existent al acestora. Acest proiect va reconfigura întreaga zonă pietonală, va fluidiza traficul autoturismelor din centru și, nu în ultimul rând, parcul va fi extins cu noi spații verzi, plantări de arbori și arbuști. Valoarea proiectului se ridică la 4 milioane de euro și ar putea fi finalizat până la finele anului 2020. Dacă va fi aprobat, am luat deja în calcul ca dupa 6 luni să putem da în circulație noul pasaj, urmand ca lucrările să continue pentru realizarea parcărilor, a zonei pietonale și a parcului. De asemenea, vor fi desființate parcările din fața Teatrului Tineretului și vor fi reamenajate stații de microbuz cu alveole”.

Lasa un comentariu