Idei de afaceri: zmeura neagră

*Intrare nouă pe piața fructelor de pădure
*Seamănă mai mult cu murul decât cu zmeura
*Fructele au un conținut ridicat de antioxidanți

Zmeura neagră este una dintre cele mai noi apariții pe piața fructelor de pădure cultivate în România. După ce zmeura roșie și chiar și cea galbenă și-au câștigat un loc binemeritat în plantații, acum cultivatorii își îndreaptă atenția către zmeura neagră, pentru care tehnologia de cultivare nu presupune lucrări suplimentare, însă prețul pe kilogram este mai ridicat. Zmeura neagră este un soi american, dar care la noi a ajuns din Rusia, rușii având de mult timp această cultură.
Zmeura neagră atrage atenția imediat la vânzare. Consumatorii știu că acele fructe care au culoarea de la roșu, la nuanțe cât mai închise au un conținut ridicat de antioxidanți. Zmeura neagră conţine aproape de trei ori mai mulţi antioxidanti decât murele şi de şase ori mai mulţi antioxidanţi decât zmeura roşie. Fructele sunt bogate în acid elagic, cu efect anticancerigen, antiviral şi antibacterian.

*Diferențe față de zmeura cu fructe roșii

Zmeura neagră diferă total față de cea clasică prin gust, mărimea fructelor, forma, felul cum fructifică și aromă. Zmeura obișnuită nu prea are țepi, doar un fel de perișori, care nu te înțeapă. Zmeura neagră are chiar spini. Fructele sunt mult mai multe, puțin mai mici, de formă sferică în general. Există și zmeură normală cu formă sferică, dar cele mai multe au formă ușor alungită.
La zmeura obișnuită, perioada de coacere se întinde pe o durată ceva mai mare. La zmeura neagră în două săptămâni s-a dus recolta, perioadă în care planta are nevoie de atenție maximă pentru a nu pierde recolta.
În rest, corzile și modul de tăiere se aseamănă mai mult cu murul decât cu zmeura cu fructe roșii. Drajonează destul de puternic, se poate înmulți foarte ușor, înrădăcinând vârfurile plantei, deoarece crește lungă, ajunge până sus, la spalier, și de acolo atârnă și vârful tot crește până ajunge pe pământ. Dacă nu ești atent, vârful, când atinge solul, emite rădăcini, care intră în pământ și în anul următor ai o nouă plantă. Și murul se înmulțeste ușor, tot așa.

*Zmeura neagră, foarte productivă

Arbuștii de zmeură neagră sunt extrem de productivi. Soiul de zmeură neagră Black Jewel care este foarte rezistent, face fructe mai mari și remarcă prin plante mai viguroase. Singura problemă este că acest soi are țepi mari. Merită să te înțepi, pentru că planta te răsplătește cu fructe deosebit de aromate.
Pe lângă aroma încântătoare, zmeura neagră mai oferă și alte motive de bucurie cultivatorilor, bolile sau dăunătorii nereprezentând o problemă pentru aceasta.
Un aspect foarte important în îngrijirea arbuștilor de zmeură neagră îl reprezintă tăierea, care stabilește rodul pentru anul viitor. Dacă planta este lăsată să crească în voie, aceasta va rodi în continuare destul de mult, dar fructele vor fi considerabil mai mici. De aceea, tăierile sunt foarte importante.
Zmeura neagră are nevoie și de un sistem de susținere. Nu trebuie îngropată peste iarnă. Corzile de un an devin corzi purtătoare de rod în anul următor. Deci e ca și la zmeură și ca și la muri. Vorbesc de soiurile care nu sunt remontante.
Zmeura neagră se poate planta în grădină, pe lângă casă. Poți să-i faci o boltă, ca și la vița de vie, poți s-o lași să se ducă sus, îi place să se întindă.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU