Idei de afaceri: usturoiul de toamnă

*Nu-i cultura clasică, ci soiul cu bulbii în vârful plantei *Leguma a stârnit interesul francezilor și americanilor *Cultură profitabilă, la îndemâna fermierului nemțean *Usturoiul este o adevărată farmacie în miniatură *Cel mai puternic antibiotic natural sub formă de aliment pur

 În ultima vreme, usturoiul a stârnit interesul francezilor și americanilor. Mai exact, este vorba despre usturoiul de toamnă, cultură abandonată de legumicultorii români după ce piața a fost invadată de usturoiul adus din China ori de pe alte meleaguri. Americanii sunt interesați de usturoiul românesc! Dar nu cultura clasică, pe care o cunoaștem cu toții, ci acel soi care dezvoltă bulbili la capătul plantei.

Usturoiul de toamnă românesc, cel care face inflorescențe în al căror capăt apar niște bulbili, adică sămânța, care va da căpățâna, care după doi ani poate să producă și ea, la rândul ei, inflorescență.

Preparat într-un mod tradițional, în SUA și în Franța, acest tip de usturoi are un preț mare, fiind considerat o adevărată delicatesă. Iată și cum se procedează. După ce se recoltează inflorescența usturoiului într-un anumit stadiu de maturizare a plantei, bulbișorii se curăță de cojiță, apoi se începe să se toace semi-mărunt, se stropește cu zeamă de lămâie verde, se adaugă puțin ulei de floarea-soarelui, sare și se depozitează în borcane. Acest preparat costă 25 de dolari în America, iar în Franța este mult mai scump, pentru că nu se găsește și este o delicatesă. Francezii folosesc acest preparat la aperitivele pe bază de brânzeturi, iar în America este folosit drept condiment natural pentru salate.

La francezi și americani usturoiul de tomnă devine un aliment atât de prețios și scump, în timp ce noi îl vedem ca o legumă cumva banală. Dacă chiar îl și mai vedem…

Ce a mai bună idee este aceea ca fermierul nostru să se ocupe de obținerea usturoiului de toamnă, apoi să realizeze preparatul finit, abia după asta să se exporte ca atare în Franța și America. Se știe că produsele de calitate sunt din ce în ce mai căutate. Iar acum chiar a venit acea vreme!

*Usturoi, efecte terapeutice

Despre usturoi se spune că este o farmacie în miniatură. Aproape că nu există afecțiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. Din acest motiv, specialiștii recomandă consumarea usturoiului, întotdeauna crud, zilnic, tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. Doza poate fi de la doi-trei căței de usturoi pe zi, până la două-trei căpățâni pe zi. Usturoiul are așa de multe proprietăți terapeutice și nutritive încât, pe bună dreptate, poate fi numit un aliment miraculos. Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut sub formă de aliment pur. În prezența sucului de usturoi, germenii de răceli, gripe și viroze au șanse minime de supraviețuire. Usturoiul combate infecțiile, degajează sinusurile, bronhiile și plămânii. Un miligram de usturoi are aceeași putere ca douăzeci si cinci de unități de penicilină.

Cercetătorii susțin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecțioase, cât și în tratamentele făcute de diabetici. Numărul afecțiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. Medici au definit usturoiul ca fiind cel mai sigur și mai de nădejde mod de a combate hipertensiunea. În tulburările hepatice, acțiunea usturoiului consta în puterea de a detoxifia prin eliminarea bacteriilor putrefactive din intestine și de a ajuta ficatul să se odihnească.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU