Idei de afaceri: turism rural pe bani europeni

*Fonduri europene pentru construirea de pensiuni în sate *La implementare: 29 investiții turistice nemțene *Proiectele se depun până pe 31 iulie

Până pe 31 iulie, fermierii au posibilitatea să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru finanțarea afacerilor neagricole din mediul rural. Alocarea financiară totală propusă pentru cele două submăsuri aferente acestui sector de activitate este de 53 milioane de euro. Acest tip de finanțare europeană vizează crearea de noi activități neagricole pentru fermierii deținători ai exploatațiilor agricole de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor, dar și pentru întreprinzătorii din mediul rural care se încadrează în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici.

În această sesiune, față de cele anterioare, sunt eligibile proiectele de investiții care propun activități aferente mai multor coduri CAEN, dacă aceste activități se completează, se dezvoltă sau se optimizează reciproc. Acum, sunt eligibile ambulanța veterinară și mașina de transport funerar. În cazul ambulanțelor veterinare, omologarea RAR se obține în baza unui aviz emis de Colegiul Medicilor Veterinari, apoi se va face mențiunea „echipare specifică intervenții medicină veterinară“.

Anul trecut, întreprinzătorii nemțeni au depus un număr record de proiecte, în total sunt 53, fapt ce i-a situat pe locul II în Moldova. Pe componenta de investiții în agroturism s-au depus 29 de proiecte, în domeniul investițiilor privind dezvoltarea producției s-au depus 13 proiecte, în domeniul serviciilor sunt 8 proiecte, iar alte 3 proiecte sunt depuse pe componenta de servicii medicale în zona rurală. Tot pe această finanțare europeană, în anul 2015 au fost depuse 16 proiecte. În total, acum sunt 69 de proiecte europene destinate activităților neagricole.

*Agroturism pe bani europeni

Activitățile turistice finanțate din fonduri europene sunt: servicii agroturistice de cazare, servicii turistice de agrement dependente sau independente de o structura de primire agro-turistică cu funcțiuni de cazare și servicii de alimentație publică. Suma maximă alocată este de până la 70.000 euro pentru construirea unor unități agroturistice.

Din această sesiune sunt eligibile la finanțarea europeană și proiectele care includ servicii de cazare în parcuri pentru rulote, camping și tabere, servicii de catering și servicii de ghidaj turistic. Devin cheltuieli eligibile și investiții pentru infrastructura din parcuri pentru rulote, camping și tabere. Acestea se vor limita la capacitatea de cazare specifică structurii de primire turistică de tip pensiune agroturistică de maxim 8 camere. În pensiunile agroturistice, mâncarea se preparată din produse naturale, preponderent din gospodăria proprie sau de la producători autorizați de pe plan local.

Taberele se vor organiza în structuri de primire turistică de maxim de 8 camere, în care se vor caza grupuri organizate în vederea desfășurării unor activități recreative. În cadrul taberelor se poate asigura masa exclusiv pentru grupurile cazate. De reținut că taberele pentru pescuit și vânătoare nu sunt eligibile.

Beneficiarul își va lua angajamentul că va introduce obiectivul investițional în circuitul turistic. Totodată, el trebuie să respecte cerințele de mediu specifice investițiilor în perimetrul ariilor naturale protejate. În situația în care beneficiarul nu prezintă toate autorizațiile solicitate înainte de ultima tranșă de plată, proiectul devine neeligibil.

 

Tina CONDREA-ZĂPODEANU