În lista arbuștilor fructiferi pentru care se acordă fonduri europene nerambursabile figurează și socul negru. Banii se dau pentru a aduce socul din mediul sălbatic în cultură, punând astfel în valoare un arbust cu virtuți terapeutice remarcabile. Sunt foarte rare plantele din natură la care toate părțile – flori, fructe, frunze, scoarță, rădăcini – prezintă efecte terapeutice și pot fi folosite în prevenirea și tratarea unui larg arsenal de afecțiuni maladive.
Socul negru este o cultură neglijată de fermieri, chiar dacă se dovedește a fi foarte profitabilă. În plus, socul negru este una dintre plantele care se pretează foarte bine pentru producția bio, întrucât nu este pretențioasă și nici sensibilă la boli și dăunători.
Pentru cultura de soc negru sunt indicate terenurile cu sol nisipos. Plantațiilor de soc le priesc solurile umede, bogate și zonele însorite sau foarte ușor umbrite. Astfel se explică apariția sa spontană în jurul izvoarelor sau fântânilor, pe laturile grădinilor de legume bine udate, de-a lungul canalelor naturale pe unde se scurg apele pluviale.
Primăvara și toamna după recoltare se fac tăieri și se aplică tratamente împotriva insectelor. Dușmanul numărul unu al socului sunt afidele, care se vor trata în starea de vegetație. Ca lucrări agricole, suprafața din intervalul dintre rânduri va fi întreținută cu discul pentru a aerisi solul. Producția de fructe de soc poate ajunge la 25 tone/ha.
*Soc negru, efecte terapeutice
O tufă de soc, situată în grădina proprie, valorează aproape tot atât de mult cât o farmacie familială. Tocmai de aceea, socul a fost asemuit cu o întreagă farmacie de care pot beneficia, direct, atât locuitorii satelor, cât și orășenii interesați de vindecări naturiste. Fructele de soc negru conțin: acid acetic, acid citric, ascorbic, tartric, valerianic, glucoză, zaharoză, pectina, tirazina, săruri de potasiu. Florile de soc conțin: ulei eteric, cianură de oxigen, vitaminele A, B, C, E, acizi organici și substanțe tanante. Florile albe, plăcut mirositoare, apar în mai-iunie după înfrunzire. Fructele sunt drupe sferice, negre cu 3-5 sâmburi turtiți.
În scopuri medicinale se folosesc în principal florile și fructele, într-o măsură mai redusă scoarța. Au proprietăți sudorifice, diuretice, laxative, febrifuge, galactogoge, antiinflamatoare, ușor dezinfectante. Sunt indicate în obezitate și menopauză. Ceaiul din flori de soc provoacă o transpirație abundentă, ajutând la scăderea temperaturii; este recomandat contra tusei în afecțiunile aparatului respirator: răceală, gripa, bronșita, ca și în constipație. Prin diureza pe care o produce se recomandă în reumatism, boli de rinichi și de vezică. Având proprietăți laxative și ajutând la eliminarea apei din țesuturi, se folosește ca medicament natural în obezitate. Pentru aceleași motive este recomandat și în constipațiile de natură nervoasă. Sub formă de extract slab alcoolic, florile de soc au proprietăți antinevralgice.
În Europa sunt foarte mulți cultivatori de soc, dintre care mulți fac producție ecologică. Florile sunt întrebuințate la obținerea băuturilor reconfortante sau chiar alcoolice, iar fructele devin gem sau sirop. În Ungaria, mulți cultivatori de soc fac palincă din boabe, cu gust tonic, ușor picant. Dacă este consumată cu moderație, reprezintă un adevărat izvor de sănătate.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU