Idei de afaceri: pomul de stafide

Tina-Pomu de stafide*O plantație de tip „2 în 1“ *Pom fructifer și gard viu, în același timp

 Pomul de stafide se bucură de tot mai mult succes și la noi. Practic, vorbim de o plantație de felul „2 în 1“, fiind în același timp gard viu și pom fructifer. Un gard viu care dă fructe gustoase, la fel de sănătoase precum cele de pădure.

Pomul de stafide se numește, de fapt, Amelanchier Lamarckii. Acești arbuști sunt plantați atât cu rol decorativ, pentru înflorirea lor abundentă și pentru coloritul tomnatic spectaculos, cât și pentru producția de fructe.

Pomul de stafide are forma de arbust stufos cu ramurile erecte, fructele sunt roșii-albăstrui și se coc începând cu luna iunie, iar atunci când sunt proaspete seamănă la gust cu afinele și strugurii, iar când se usucă au gustul stafidelor. Fructele pomului de stafide sunt deosebit de gustoase, dar sunt și extrem de sănătoase, fiind bogate în vitamina C, fier, cupru și magneziu, fiind cunoscute pentru efectul hipotensiv, antiinflamator și antisclerotic.

Tehnologia de cultivare a pomului de stafide nu este deloc greoaie și, respectând niște pași simpli, poți avea un gard viu comestibil și extrem de aspectuos.

*Preferă solurile ușor acide

Pomul de stafide nu este pretențios la condițiile de climă, rezistă la temperaturi negative, dar și foarte înalte. Nu are boli ori dăunători, fiind pretabil în cultura ecologică. Ca orice arbust, poate fi plantat toamna sau la începutul primăverii. Preferă solurile ușor acide, dar se adaptează și în solurile neutre cu drenaj bun.

Sunt arbuști ideali pentru grădinile mici sau în cele pentru care nu dorim să investim mult efort, deoarece sunt foarte rezistenți și adaptabili, puțin vulnerabili în fața dăunătorilor.

*Cum plantezi corect un gard viu

Pentru a obține un gard viu compact este recomandată plantarea pomilor de stafide la o distanță de 20 cm, fiind indicată plantarea lor în două rânduri intercalate, cu câte 8-9 plante la fiecare metru.

Înainte de plantare, rădăcinile se lasă la înmuiat timp de 24 de ore și se fac gropile în care se vor pune plantele. Pământul scos din groapă poate fi îmbogățit suplimentar cu turbă sau compost, iar în cazul în care solul este unul greu, lutos se adaugă puțin nisip în amestec.

Pentru a evita îmburuienarea se poate pune o folie neagră direct pe sol, care va avea rolul de a menține solul curat de buruieni, dar asigură și o umiditate extrem de bună pentru plantele ce formează gardul viu.

Gardul viu trebuie tuns primăvara la 10-15 cm înălțime de sol, pentru a se putea ramifica. După aceea, gardul viu se va tunde de 2-3 ori pe an până la atingerea înălțimii dorite.

*Fructele pomului de stafide

Fructele pomului de stafide, foarte bogate în fier și cupru, se pot consuma crude sau deshidratate, gustul lor fiind asemănător afinelor, merelor sau strugurilor, accentuat de aroma puternică de migdale a sâmburilor. Denumirea populară de „pom cu stafide“ provine de la gustul foarte dulce al fructelor uscate. Din fructele proaspete se pot prepara gemuri, dulceață, sirop, tarte iar frunzele pot fi utilizate pentru ceaiuri. Infuzia obținută din fructele de amelanchier poate fi folosită ca laxativ ușor, pentru a antrena apetitul sau ca picături de ochi.

Decoctul obținut din rădăcini poate fi folosit în tratarea răcelilor și a menstruațiilor prea dese. Decoctul din lăstarii tineri era utilizat pe vremuri ca sudorific, în tratarea febrei, răcelilor și afecțiunilor pulmonare.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU