Idei de afaceri: mazărea pentru industrializare

Zilele trecute, la sediul GAL „Ceahlău” din comuna Hangu, a vut loc o întâlnire de lucru pe teme specifice zonei montane. La evenimentul dedicat fermierilor montani au participat consilieri din cadrul Agenției Zonei Montane cu sediu național la Vatra Dornei, reprezentanți ai Direcției Agricole Neamț, membri GAL „Ceahlău”, asociații și cooperative din zona de munte și, nu în ultimul rând, operatori de produse alimentare din domeniul laptelui și al conservelor de fructe realizate în zona montană. ”Această întâlnire de lucru a avut drept scop sprijinirea producătorilor de produse agroalimentare specifice zonei de munte în întocmirea documentației necesare atestării produselor cu mențiunea de calitate facultativa „produs montan”. A fost prezentat modul de întocmire a dosarului pentru obținerea atestatului produselor cu mențiunea de calitate facultativa „produs montan” , modul de completare a cererii, a caietului de sarcini, precum și actele care mai trebuiesc depuse la dosar. Tot atunci, o parte din cei care au participat la întâlnirea de lucru și-au întocmit documentația necesară și au înaintat-o reprezentanților Direcției Agricole Neamț, prezenți la acest eveniment destinat activităților din zona montană. Consider că a o fost o acțiune reușită, cu impact direct asupra activității celor care locuiesc și își câștigă existența în zona montană. În paralel, au mai fost discutate și alte probleme cu care se confruntă locuitorii zonei montane, între care amintesc lipsa unor abatoare mobile pentru sacrificare animalelor în zona de munte, mai multe informații privind procedura de obținere a autorizatiei sanitar- veterinare pentru stânele montane”, a declarat Andi Grecu, director adjunct la Direcția Agricolă Neamț. În lucru, documentația pentru 10 produse montane nemțene În prezent, la Direcția Agricolă Neamț sunt în lucru mai multe dosare pentru obținerea atestatului de calitate facultativă „produs montan”. Vorbim de cele la care întocmirea documentațiilor a început în chiar timpul întâlnirii de lucru de la Hangu, de procesatorii de la SC Complexagroalimentar care inteționează atestarea a 4 produse din sectorul laptelui și PFA Neculai ANA pentru atestarea a 6 produse din sectorul dulcețurilor de fructe și a siropurilor. Urmează ca restul documentelor să fie trimise de acești producători la Direcția Agricolă Neamț pentru finalizarea dosarelor de atestare cu mențiunea de facultativă de calitate „produs montan”. ”Mentiunea „produs montan” este atribuită produselor destinate cosumului uman în cazul când material prima, dar si furajele folosite pentru hrana animalelor din fermă provin în principal din zona de munte. În cazul produselor prelucrate , prelucrarea are loc, de asemenea, tot în zona de munte”. Solicitantul depune dosarul la Direcția Agricolă Neamt, care apoi se trimite la Agenția Zonei Montane cu sediul la Vatra Dornei pentru primirea dreptului de folosire a denumirii facultative „produs montan” pentru preparatele lor”, a precizat Gabriela Negură, inspector de specialitate la Direcția Agricolă Neamț. Mențiunea „produs montan” are menirea de a stimula dezvoltarea activităților specifice munţilor, graţie protejării produselor agroalimentare şi pentru a aduce plus de valoare în această zonă.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU