Idei de afaceri: Lophantus anisatus

*A patra plantă meliferă din lume *Efecte terapeutice deosebite

Lophanthus anisatus este o plantă originară din Asia Mică, este cultivată pe aproape tot globul și a fost aclimatizată și la noi. Lophanthus anisatus este o plantă aromatică, condimentară și medicinală, fiind numită și planta 3 în 1. În același timp, este și o cultură deosebit de bună pentru albine, fiind cotată de specialiștii americani în primele 4 plante melifere din lume. Lophantus anisatus rămâne înflorită timp de 6 luni, din iunie până la venirea înghețului.

Pe lângă caracteristicile melifere, Lophantus anisatus este și o plantă medicinală, având în vedere proprietățile terapeutice și de calmare ale acesteia. Lophantus anisatus este cunoscută în medicina naturista tibetană ca planta care menține tinerețea, având efecte anti-îmbătrânire. Contribuie la sporirea imunității organismului prin conținutul ridicat de antioxidanți și uleiuri esențiale specifice.

Mai mult decât atât, Lophantus anisatus poate fi cultivată și de fermieri, în special de cei cu terenuri ecologice, pentru protejarea culturilor. Planta îi poate ajuta pe agricultori și să-și protejeze culturile împotriva rozătoarelor. Atunci când este atinsă de iepuri ori șoareci de câmp, planta degajă niște substanțe mentolate, înțepătoare, care îi pun pe fugă.

*Plantă nu-i pretențioasă cu solul, dar e iubitoare de apă

Această plantă, de la care se folosește toată partea vegetativă aeriană, are multiple întrebuințări și nu este deloc pretențioasă. Lucrările de îngrijire sunt, practic, cele specifice tuturor legumelor. Planta nu este pretențioasă la tipul de sol, dar este iubitoare de apa. Ca metodă de înmulțire nu este recomandat semănatul direct. De altfel, nici nu este posibil având în vedere că sămânța este foarte mică. Se asemănă cu sămânța de petunie sau de tutun. Din acest motiv nici planta nu are capacitatea, energia germinativă, pentru a înfrânge celelalte plante concurente. Se recomandă astfel înmulțirea prin răsad. Momentul semănatului pentru răsad e bine să fie după 20 februarie. Acestea se pot produce și în luna martie, iar plantarea în câmp poate fi realizata spre sfârșitul lunii aprilie, în zonele mai calde. După ce se tunde, adică se taie lăstarii, este bine s-o udăm ca să stimulăm refacerea aparatului foliar.

Lophanthus anisatus prezintă o rezistență crescută la boli și dăunători. Cercetările întreprinse până în prezent au demonstrat că bolile și dăunătorii nu produc pagube semnificative acestei specii. Singurul dăunător semnalat a fost nematodul, dar s-a constatat că și în locurile infestate puternic cu nematozi, plantele au rezistat, nefiind diminuată semnificativ producția. Lophantus anisatus poate fi cultivată în sistem ecologic.

* O singură plantă produce semințe pentru un hectar!

După plantare, fermierul își poate recolta singur semințele, chiar din propria cultură. Mai mult decât atât, Lophantus anisatus are capacitatea de a produce suficientă sămânță pentru a înființa un hectar întreg. Sămânța este minusculă, având nevoie de mare atenție la semănat. Sămânța trebuie distribuită mai rar și acoperită cu un star foarte subțire de pământ, pentru ca planta, la încolțire, să poată străbate ușor solul.

Cei interesați pot comanda de la SCDL Buzău răsaduri de Lophantus anisatus la prețul de 50 de bani firul. Mai mult decât atât, din toamna anului 2017, cercetătorii buzoieni vor putea vinde și semințe, odată cu obținerea omologării și brevetării.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU