Idei de afaceri: Culturile energetice, soluție pentru terenurile neproductive

Tina-Culturi energetice, salcie, foto 2*În județul Neamț există o plantație de salcie energetică pe 10 ha

Plantele energetice sunt pretabile pe terenuri mai puțin productive, cum sunt cele prea umede, aflate în pantă, terenuri cu un sol slab, care nu permit dezvoltarea optima a altor culturi.

Cu investiții minime, fiecare hectar din aceste pământuri neproductive poate fi pus în valoare prin înființarea de culturi energetice, ale căror producții trebuie capitalizate și utilizate la încălzirea locuințelor sau să devină materia primă pentru peleți, brichete, mobilier.

Plantelor energetice nu necesită îngrijiri speciale, în condițiile în care ele pot aduce venituri substanțiale.

La noi în județ avem înființată o plantație de salcie energetică pe 10 hectare, în sistem ecologic, fiind situată în zona Romanului.

Din 2011, an din care plantele energetice au devenit eligibile la plata subvențiilor pe suprafață, fermierii au început să fie interesați de afacerile profitabile cu astfel de culturi. Interesul în creștere este susținut de cifrele publicate de autorități. Anul trecut, 416 fermieri din 38 de județe au solicitat plata subvenției pentru o suprafață de 5.564 ha, față de anul 2013, când numărul de fermieri a fost mai mic de 288, din 36 de județe, pentru o suprafață de 4.036 ha. Conform legislației în vigoare, culturile energetice care dispun de sprijin financiar din partea Uniunii Europene sunt: salcâmul energetic, plopul energetic, salcia energetică, iarba elefantului, miei, arbust de petrol, șofrănel.

Cele mai profitabile plante energetice sunt plopul, salcia, salcâmul și iarba elefantului. În sinteză, prezentăm avantajele lor.
*Plopul energetic se cultivă pentru masa lemnoasă, folosită mai cu seamă în producția de peleți. Acesta poate fii recoltat anual, rezultând o producție de 40 tone de masă lemnoasă la hectar. De asemenea, plopul poate fi folosit și pentru lemne de foc, dacă se taie la câțiva ani.

Plopul energetic se înmulțește foarte ușor, prin crengile plantate direct în pământ. Pe un hectar cultivat cu plop energetic se obține o producție de până la 40 tone peleți care se vând cu 120 euro tona. Plantația de plopi energetici nu are nevoie de îngrijiri speciale.

 

*Salcia energetică, la fel ca și plopul, se pretează la soluri mai puțin fertile, fiind o alternativă la sursele de energie. Salcia este utilizată cu succes în industrie, la fabricarea celulozei. În plus, salcia este utilizată și în industria farmaceutică, fiind folosită în obținerea aspirinei.

Salcia energetică se recoltează anual, după anul 2 de la plantație. Salcia crește foarte repede, aproximativ 3 centimetri pe zi. Din salcia energetică se obține biomasă foarte curată, fiind o sursă de energie nepoluantă. Plantația de salcie energetică rezistă la temperaturi mici, fiind o cultură fără riscuri mari. Este o investiție pe termen lung, cultura de salcie energetică durează 23-30 ani. La un hectar de salcie energetică este nevoie de 13.000 plante.
*Salcâmul energetic este un arbore frecvent întâlnit pe meleagurile mioritice. Este o plantație foarte avantajoasă, fiind finanțată și din fonduri europene. Ca de altfel și plantațiile de plop și salcie energetică. Salcâmul energetic se folosește la producerea de biomasă, pentru brichete și peleți, dar și pentru obținerea de coșuri.

Salcâmul energetic este un arbore rezistent la secetă, iar plantația nu necesită îngrijiri speciale.

 

*Iarba elefantului reprezintă o alternativă interesantă pentru producția de biomasă. Această plantă crește în primul an chiar și 2 metri, iar în anul 3 poate avea chiar și 4 metri. Iarba elefantului se poate folosi și ca gard viu sau pentru obținerea de brichete și peleți. Iarba elefantului nu este o cultură pretențioasă, se recoltează din anul doi, având o producție de 7 tone la hectar. Este o cultură pe termen lung, plantația durând până la 30 de ani. Pe un hectar se pot cultiva 10.000 plante de iarba elefantului.

Tina CONDREA