Sunătoarea este o plantă medicinală perenă, cultivată pentru părțile sale aeriene, care conțin ulei volatil, derivați polifenolici, tanin și un pigment roșu numit hipericină. Datorită acestor componente, sunătoarea are acțiune antiseptică și cicatrizantă.
Sunătoarea se folosește în afecțiuni hepato-biliare, gastrice, iar extern în tratamentul diferitelor răni și arsuri. Hipericina este utilizată în tratamentul stărilor depresive. De remarcat că sunătoarea face parte dintre plantele ale căror extracte sau componente chimice s-au dovedit a avea acțiune anti-HIV.
Sunătoarea este un excelent calmant, fiind recunoscută pentru calmarea migrenelor, combaterea depresiei, alungarea durerilor de cap, a nevrozelor, tratarea isteriei și a nevralgiilor faciale. Persoanele care suferă de somnambulism, anxietate, tulburări de vorbire, traumatisme craniene își pot trata aceste afecțiuni cu ajutorul tratamentului cu produse din sunătoare.
Efectele miraculoase ale sunătoarei nu se opresc aici. Tratează cu succes rănile deschise, rănile purulente, plăgile provocate de tăieturi, eczemele, acneea, furunculele sau înțepăturile de insecte. Sunătoarea este recomandată persoanelor cu stări de neliniște, dureri de cap, tulburări de somn și de concentrare din cauza fenomenelor meteorologice.
Din timpuri străvechi, sunătoarea se folosea pentru proprietățile sale afrodiziace, mai ales asupra bărbaților. Sunătoarea aduce liniștea sufletească, un somn plăcut și relaxant celui care o consumă.
* Sunătoarea are un ritm lent
Tehnologia de cultivare a sunătoarei ne-a fost prezentată de Cătălina Druțu, cercetător la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Secuieni. Fermierii care doresc să înființeze culturi de sunătoare pot folosi soiul local cunoscut sub numele „De Secuieni“.
Sunătoarea are un ritm lent de creștere în primele faze de vegetație, motiv pentru care solicită terenuri cât mai curate de buruieni. Cele mai indicate premergătoare sunt prășitoarele, leguminoasele sau cerealele de toamnă. Fiind o specie perenă, se plasează în afara asolamentului. Pe același teren nu poate reveni mai devreme de 4-5 ani.
Sunătoarea dă producții mari atunci când solul este bine fertilizat. Stabilirea necesarului de îngrășăminte se face în funcție de fertilitatea naturală a solului, de planta premergătoare și de anul de vegetație.
Sunătoarea se înmulțește prin semințe, epoca de semănat este în pragul iernii, ca semințele să beneficieze de umiditatea acumulată în sol. Semănată în primăvară, sunătoarea răsare numai în anii cu primăveri foarte umede.
În timpul perioadei de vegetație, se recomandă lucrări de întreținere, cu mențiunea că după recoltarea părții aeriene să se prășească obligatoriu, pentru a mobiliza terenul și a stimula regenerarea plantelor în vederea obținerii celei de-a doua recolte.
Plantele de sunătoare pot fi atacate de ciuperci, care determină distrugerea totală a acestora și compromiterea recoltelor. Pentru prevenirea atacului se recomandă respectarea măsurilor agrofitotehnice și de igienă a culturii.
Epoca optimă de recoltare este situată în intervalul dintre începutul și toiul înfloritului. În condiții normale, toamna se mai obține o recoltă, la înfloritul tulpinilor regenerate.
Recoltarea se poate face cu secera sau coasa, dar și mecanic. Sunătoare se usucă pe cale naturală la umbră, în straturi subțiri, în locuri bine aerisite.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU