Trufa aparține speciilor de ciuperci care cresc în pământ și se dezvoltă în relație simbiotică cu diferite specii de arbori. Acum, cultivarea trufei a devenit posibilă ca urmare a perfecționării tehnicilor de inoculare, care permit stabilirea artificială, în condiții de laborator, a legăturii dintre arbore și ciupercă. Experimentele cu puieți micorizați au avut loc mai întâi în Europa, apoi s-au răspândit și s-au bucurat de succes și în alte zone ale lumii. În procesul cultivării, răsadurile inoculate se plantează în locuri prestabilite, în plantații asemănătoare livezilor obișnuite. Trufa crește de-a-lungul rădăcinilor, în pământ.
Trufele sunt denumite de căutători ca fiind „diamantele pământului“, pentru că sunt foarte scumpe și greu de găsit. Tocmai de aceea, ineditele ciuperci au devenit afaceri în adevăratul sens al cuvântului, profiturile ridicându-se la circa 10.000 de euro într-un sezon. Cei care achiziționează trufele sunt restaurantele și magazinele de lux din străinătate. Trufele românești ajung în Vestul Europei și Statele Unite. Trufele se vând la export prin reprezentații acestor firme, care cumpără săptămânal, deoarece trufele vechi nu mai sunt bune, nu mai au acel parfum specific.
*Cultura de trufe, cerințe de sol
Realizarea unei plantații eficiente, cu durata de viață lungă și cu o producție anuală profitabilă este influențată în primul rând de specia trufei și de cea a plantei-gazdă. Dar și calitatea solului constituie un factor esențial al reușitei culturii de trufe. Contează și calitatea răsadurilor și consultarea specialistului în alegerea locului de plantare. Prima recoltă apare după câțiva ani de la momentul plantării, dar producția va fi continuă mai multe decenii la rând.
Trufele rezistă bine și în solurile de calitate slabă, însă plantele-gazdă au nevoie de nutriție adecvată. Îmbunătățirea solului se face cu multă precauție: dacă privilegiem arborele, asigurându-i toate condițiile necesare, pot apărea competitorii trufelor!
Pășunile, suprafețele culturilor de cereale, livezile fructifere sau terenurile viticole prezintă avantaje multiple din perspectiva cultivării trufei. Dacă un sol rămâne activ din punct de vedere biologic, nu conține ciuperci concurente trufei.
Trebuie evitate terenurile aflate în vecinătatea pădurilor sau a zonelor recent defrișate, deoarece în astfel de locuri solul poate conține ciuperci cu potențial de contaminare, care devin concurenții trufei.
*Contează planta gazdă
Plantarea răsadurilor inoculate se face în funcție de specia trufei și planta-gazdă. Dacă alternăm stejarul cu alunul, vom avea atât producție timpurie (datorită alunului), cât și producție îndelungată (datorita stejarului), pentru că alunul începe să fructifice mai repede, dar are o durată de viață în jur de 25-30 ani, față de cei 50-70 de ani ai stejarului. Plantarea se face primăvara sau toamna.
Verificarea prezenței trufei pe rădăcinile răsadurilor este obligatorie, la fel ca și protecția răsadurilor împotriva paraziților. Trufa are nevoie de multă apă în perioada creșterii, primăvara-vara. În lunile uscate de vară este recomandată irigarea la 15-20 zile.
Recoltarea trufei se face cu câini special dresați, care caută trufele mature. Se evită astfel recoltarea exemplarelor imature, nepotrivite pentru comercializare.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU