Idei de afaceri: cultivarea sorgului

*Alternativa la porumb în zonele secetoase *Neamț: oscilații mari ale suprafețelor cu sorg * *Gherăești, „patria“ sorgului pentru mături *Din acest an, sorgul a intrat pe lista subvențiilor

După primul Congres european dedicat sorgului, care a avut loc anul trecut la București, oficialii Comisiei Europene sunt de acord să aloce 1,17 milioane de euro pentru a promova această cultură. Fonduri din care 870.000 de euro vor fi folosiți, pe o perioadă de trei ani, în activități de promovare a culturii sorgului, chiar din primăvara lui 2017. Banii vor fi folosiți pentru ca tot mai mulți fermieri să fie convinși de avantajele cultivării sorgului, campanie care, implicit, va conduce la dezvoltarea unei strategii coerente asupra culturii sorgului. Primele țări în care se va promova cultura sorgului vor fi Franța, Spania, Italia, Bulgaria și Romania.

Sorgul se folosește și în alimentația umană sub formă de făinuri și grișuri, în industria berii și a sucurilor, a medicamentelor și în obținerea de alcool. Sorgul zaharat reprezintă interes și pentru fermierii care sunt interesați de producția de biogaz și bioetanol. Datorită producțiilor mari de masă verde și a conținutului ridicat de zaharuri, procesele de fermentație se derulează ușor și reprezintă o sursă mai bogată de materie primă pentru această ramură a industriei decât porumbul.

*Sorg pentru boabe sau… mături

Suprafețele cultivate cu sorg în agricultura nemțeană au oscilații foarte mari în ultima vreme. Prezentăm cifrele din ultimii 5 ani. În 2012 cu sorg au fost cultivate aproape 260 ha, în 2013 se ajunsese la 635 ha. Mult mai puțin sorg s-a cultivat în 2014, în jur de 140 ha, iar în 2015 cu această cultură au fost ocupate doar 125 hectare. Anul trecut, sorgul a fost cultivat pe doar 76 hectare.

Sorgul are multe avantaje, fiind cultura cu care mergi la sigur, chiar și în cei mai secetoși ani. Boabele de sorg sunt o alternativă la porumb în alcătuirea rețetelor de nutrețuri combinate. Au proprietăți nutriționale asemănătoare, având un conținut mai mare în amidon, asemănător cu cel al orzului sau ovăzului. Sorgul se poate semăna pe soluri mai slabe, cu fertilitate mai scăzută.

În comuna Gherăești putem vorbi de tradiție în cultura sorgului pentru mături și în „manufacturarea“ lui. Și nu-i vorba doar „confecționarea“ măturilor, ci și de alte împletituri din sorg. Cine trece prin zonă, vede aproape la fiecare poată, „mini-magazine“ cu măsuri și împletituri din sorg. A existat chiar și o tentativă de a înființa o asociație profesională a cultivatorilor de sorg, pentru ca astfel să se facă mai bine cunoscuți pe piață de profil. Dar nu s-a renunțat la această idee!

*Producții mari și în condiții de stres hidric

Cultura sorgului este considerată a fi o buna alternativă la cultura porumbului în zonele secetoase. Sorgul are capacitatea să reziste la temperaturile ridicate din timpul verii, oferind chiar producții importante și în condiții de stres hidric.

Mai mult decât atât, numeroase studii au arătat că sorgul poate fi o plantă la fel de hrănitoare ca și porumbul în ceea ce privește creșterea animalelor.

Sorgul are o perioadă de vegetație lungă, fiind o plantă iubitoare de căldură, semințele de sorg nu germinează dacă în sol nu există o temperatură de minim 12 grade Celsius.

Această cultură este o alternativă bună la porumb nu doar din motive pedoclimatice. În comparație cu porumbul, sorgul nu se fură, nu cade pradă atacului mistreților.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU