Existenţa Horăicioarei în Munţii Neamţului se pierde în vremuri trecute. Ea vine din a doua jumătate a secolului al XV-lea (1466), după cum menţionează pisania bisericii. În anul 1480, arhimandritul Chiriac, la porunca lui voievodului Ştefan cel Mare, ridică, din lemn, prima biserică a acestui aşezământ monahal, cu hramul „Buna Vestire”. Astăzi, locul Sfintei Mese a bisericii de la 1480 este marcat de o lespede din piatră, pusă în anul 1937 cu cheltuiala soţilor Epifanie şi Aglaia Curcuţ din satul Mitocu Bălan. Documentele istorice mai indică faptul că biserica actuală a mănăstirii a fost ridicată, din piatră, în anul 1868, de către arhimandritul Ermoghen Buhuş, devenit stareţ al mănăstirii, şi sfinţită pe 20 octombrie de arhiereul Isaia, vicar al Episcopiei Romanului. De atunci şi până astăzi, biserica şi chiliile schitului au fost supuse mai multor lucrări de restaurare şi renovare, prin grija egumenilor ce s-au succedat la conducerea schitului. În biserică se află o icoană a Maicii Domnului, cunoscută ca făcătoare de minuni. Catapeteasma bisericii, în stil gotic şi de dimensiuni reduse, a fost confecţionată, probabil, cu puţin timp înainte de anul sfinţirii bisericii (1868). Cunoscut ca schit, încă de la 1466, al Mănăstirii Horaiţa, de care a aparţinut canonic şi administrativ, în anul 2007, luna octombrie, sfântul lăcaş nemţean, din comuna Crăcăoani, este ridicat la rang de mănăstire. Numărul redus al călugărilor acestei mănăstiri nu este un impediment în buna orânduire a vieţii monastice. Despre izvorul binecuvântat cu darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti, se zice că a fost descoperit prin minune de Maica Domnului, unor călugări, în timpul stăreţiei arhimandritului Ermoghen (1837-1877). În urma rugăciunilor insistente ale monahilor, majoritatea bătrâni, Maica Domnului a făcut să izvorască apă dintr-o stâncă, aflată cam la 50 m depărtare de biserica mănăstirii, singura sursă de apă din împrejurimi. Relatarea primei minuni făcută de izvorul cu apă vie este din anul 1877. O femeie foarte credincioasă dintr-o localitate din apropiere era foarte bolnavă şi i s-a arătat Maica Domnului a cărei icoană micuţă există în pridvorul mănăstirii: „Unde mă vei găsi, acolo te vei tămădui cu apă de la izvorul meu”. Femeia a început să caute la mănăstirile mari, voievodale, ca Neamţ, Sihăstria, Secu, Agapia, Văratec, Horaiţa. A ajuns şi la Horăicioara şi când a văzut icoana s-a bucurat mult şi a întrebat părinţii dacă au un izvor cu apă tămăduitoare. Părinţii nu ştiau decât de un singur izvor care le-a fost descoperit, dar nu ştiau că este tămăduitor. Femeia a mers la izvor, a băut şi s-a spălat pe faţă şi în timp ce urca sus, la biserică, să mulţumească Maicii Domnului că a găsit izvorul, a simţit că se vindecă de boala ei. Drept mulţumire pentru binefacerile acestui izvor, a fost ales al doilea hram al mănăstirii, cu praznicul „Izvorul Tămăduirii”.
