HCF atacă capitala

HCF-PiatraNeamt
Handbalistele de la HCF Piatra Neamţ întâlnesc astăzi, în capitală, pe Spartac Bucureşti, în etapa a zecea a diviziei A. Fetele lui Dan Valentin vor să câştige al patrulea meci din actuala stagiune, pe terenul vecinei de clasament, Spartac Bucureşti, formaţie care momentan ocupă poziţia a noua, cu şase puncte. De partea cealaltă, HCF se află un loc mai sus, cu nouă puncte. Gazdele de astăzi au învins etapa trecută la Târgovişte, în timp ce HCF a pierdut pe teren propriu cu Rapid Bucureşti. „Este un meci greu, întâlnim o echipă bună acasă, dar noi am demonstrat în acest campionat că jucăm mai bine în deplasare. Sperăm la cel de-al patrulea succes”, a spus antrenorul Dan Valentin, înainte de plecarea spre Bucureşti. Tot în etapa a zecea, în seria A, se mai joacă meciurile: Activ Plopeni – Rapid Bucureşti, Şc. 181 Bucureşti – Universitatea Târgovişte, Dunărea Giurgiu – Municipal Buzău, Ştiinţa Bacău – Universitatea Bucureşti şi Unirea Slobozia – Danubius Galaţi.
Junioarele evoluează acasă
Junioarele 1 de la LPS Piatra Neamţ evoluează duminică, pe teren propriu, cu HC Buhuşi, în runda a şaptea a campionatului naţional. Formaţia lui Constantin Rusu are un singur succes în campionat şi întâlnesc a doua clasată din seria A, HC Buhuşi, formaţie care a pierdut un singur joc şi este a doua în clasament, cu 15 puncte.

Întâlnesc o nou promovată
Handbaliştii de la LPS Piatra Neamţ joacă duminică, de la ora 12, la sala Ceahlăul, cu Universitas Iaşi, în etapa a zecea a diviziei A. Băieţii lui Stelian Bursuc speră la cel de-al treilea succes din actuala stagiune, în condiţiile în care întâlnesc o nou promovată, Universitas Iaşi, grupare care se află sub pietreni în clasament. Ieşenii nu au înregistrat până acum decât o singură victorie, şi cu trei puncte sunt pe 12 în ierarhia seriei A, în timp ce LPS Piatra Neamţ se află o poziţie mai sus cu şase puncte. Tot duminică, în etapa a zecea, se mai joacă partidele: HCM Câmpina – HC Buzău, HCM Botoşani – HC Vaslui, CSM Călăraşi – CS Alexandria, CSM Ploieşti – CSM Focşani, Ştiinţa 2 Bacău – Poli Iaşi şi Universitatea Târgovişte – Universitatea Galaţi.
Juniorii merg la Suceava
Handbaliştii juniori 1 de la LPS Piatra Neamţ se deplasează astăzi la Suceava pentru meciul cu LPS din localitate, în derby-ul etapei a şasea. La Suceava se întâlnesc primele două clasate, LPS Piatra Neamţ, locul întâi cu 15 puncte din tot atâtea jocuri, şi gazdele de la LPS, poziţia a doua, cu nouă puncte din trei jocuri.