Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor reprezintă în continuare o problemă a judeţului Neamţ. Acest lucru reiese şi din verificările efectuate de comisarii de mediu, cele mai multe avertismente aplicate fiind pentru abateri în domeniul gestionării gunoaielor, dar şi pentru lipsa autorizaţiei de mediu.
În următoarea perioada, Garda Naţională de Mediu Neamţ, continuă acţiunile de inspecţie şi control la autorităţile publice locale şi la operatorii economici care au atribuţii în gestionarea deşeurilor. Deasmenea, GMN CJ Neamţ, va participa la activităţi de educare şi conştinetizare a tinerilor în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor.
În luna ianuarie s-au realizat acţiuni pregătitoare pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie şi control aferentă anului 2013 şi s-a întocmit raportul de activitate pentru anul 2012. De asemenea, au fost efectuate 25 de controale planificate şi 22 de controale neplanificate. Cu această ocazie au fost aplicate două sancţinui contravenţionale în valoare de 130.000 de lei. Una a fost aplicată pentru funcţionare în lipsa autorizaţiei de mediu iar cealaltă a fost aplicată pentru nerespectarea condiţiilor impuse în autorizaţia de mediu şi pentru neanunţarea autorităţilor despre producerea unei poluări.
În luna ianuarie 2014 s-a întocmit raportul de activitate pentru anul 2013, s-a lucrat la arhivarea documentelor, s-au desfăşurat acţiuni pregătiroare pentru desfăşurarea activităţii de inspecţie şi control aferentă anului 2014 şi s-a asigurat serviciul de permanenţă. De asemenea, au fost efectuate 11 controale 11 controale planificate şi 16 controale neplanificate. Au fost aplicate 6 avertismente contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor impuse la controlul anterior, pentru depozitare de deşeuri în condiţii neconforme şi pentru furnizare de date incomplete pentru revizuirea autorizaţiei de mediu.
Andreea FLOREA