Fonduri europene pentru zona montană

*Bani pentru centre de colectare a laptelui
*Finanțare nerabursabilă între 40-90 la sută
*Valoarea programului: 60 milioane de euro

S-a dat undă verde programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi de prelucrare a laptelui în zona montană. Crescătorii de animale vor primi ajutor financiar de la stat pentru înființarea centrelor de colectare-prelucrare a laptelui. Valoarea totală este de 60 de milioane de euro.  Practic, centrele pot să funcționeze ca niște făbricuțe care să producă brânză sau alte lactate.
Zona montană nemțeană ocupă o parte însemnată din suprafața totală a județului. Ponderea o dețin pădurile, pășunile și fânețele naturale, în timp ce terenul arabil este mai puțin ca suprafață față de celelalte zone ale județului. Muntele este acoperit cu păduri pe suprafața totală de 261.349 ha, pășuni naturale ocupă 30.412 ha, fânețe naturale -34.738 ha, iar terenurile arabile însumează 12.685 ha. Efectivele de animale se compun din 28.299 bovine, 71.503 ovine, 10.143 caprine, 32.680 porcine, 4.466 cabaline și 7.939 familii de albine.

*Finanțare pe tipuri de beneficiari

Programul instituie o schemă de finanţare prin care beneficiarii primesc 40% din valoarea cheltuielilor eligibile ale realizării de centre de colectare a laptelui în zona montană. Sprijinul poate fi majorat cu 20% cu condiţia ca ajutorul maxim combinat să nu depăşească 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiţiei pentru centrele de colectare-prelucare lapte. Această facilitate se acordă tinerilor fermieri sau fermierilor care s-au instalat în cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de înscriere în acest program. Dar și pentru investițiile care se realizează în zone montane sau zone defavorizare sau cele realizate de cooperative. Finanțarea se acordă o singură dată pentru un beneficiar privat și pentru un singur obiectiv dezvoltat prin acest program.
Beneficiarii ajutorului de stat sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; grupuri de producători;  cooperative și societăți comerciale. Toți acești beneficiari privați ai ajutorului trebuie să desfășoare activități în agricultură sau industrie alimentară.

*Localitățile montane nemțene

Zona montană nemțeană include localitățile Agapia, Alexandru cel Bun, Bicaz, Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean, Borca, Borlești, Ceahlău, Crăcăoani, Dămuc, Farcașa, Gârcina, Grințieș, Hangu, Pângărați, Piatra Șoimului, Piatra-Neamț, Pipirig, Poiana Teiului, Tarcău, Tașca, Tazlău și Vânători-Neamț.
Înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană se realizează în conformitate cu proiectele tip puse la dispoziție în mod gratuit de către Agenția Zonei Montane. Numărul centrelor, tipul acestora, amplasamentul în localitățile din zona montană, proiectul tip de realizare se aprobă anual, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
Centrele de colectare și prelucrare a laptelui în zona montană  sunt construcții unde se face preluarea și păstrarea cantităților de lapte în recipiente specifice, precum și prelucrarea acestuia cu respectarea normelor de igienă sanitar veterinare în vigoare. Proiect-tip înseamnă documentația tehnico-economică pentru realizarea și dotarea unei construcții-cadru din zona montană, conform standardelor în domeniu.Centrele de colectare a laptelui din zona montană, realizate în cadrul acestui program, pot presta servicii și altor beneficiari privați, pe bază de contract de prestări-servicii.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU