*„Sara, orașul, cu toate mahalalile lui și din munții din pregiur, s-au luminat cu cea mai briliantă luminație…“ (din arhivele nemțene)
În tezaurul arhivistic al județului Neamț se află documente deosebit de valoroase, care arată participarea, dar mai ales entuziasmul de care a dat dovadă populația județului Neamț, în preajma zilei de 24 ianuarie 1859. Documentele atestă faptul că actul Unirii a produs, în județul Neamț, o bucurie deosebită. Când s-a aflat, prin telegraf, de dubla alegere a lui Al.I. Cuza, oamenii au ieșit în stradă, au dansat Hora Unirii, atât în centrele urbane – Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț – cât și în mediul rural, în comunele din această parte de țară.
Iată ce spun documentele vremii despre acest eveniment, potrivit profesorului Gheorghe Radu, de la Muzeul de Istorie și Arheologie, fost director al filialei Neamț a Arhivelor Naționale:
„Entuziasmul de pe aceste plaiuri moldave a fost imens, sincer și general. O telegramă de felicitare adresată noului domn, în seara zilei de 24 ianuarie 1859, semnată de 68 de cetățeni din Piatra Neamț, sublinia importanța evenimentului realizat la 24 ianuarie, în urma alegerilor Camerei Elective din București, când… «românii văd împlinirea celor mai fierbinți dorințe ale nației. Sunt bucurii care nu stau în puterea omenească a le exprima». În telegrama trimisă din Roman, maiorul Buzdugan menționa voința poporului care l-a ales pe Cuza pentru «patriotismul, curajul și spiritul său de dreptate și nepărtinire»“.
Nicolae Grigorescu joacă hora Unirii cu sătenii din Agapia
De asemenea, documentele epocii arată că Sfatul Orășenesc din Piatra Neamț (actualul Consiliu Local) a organizat manifestările dedicate Unirii cu mult fast, așa cum reiese dintr-o dare de seamă a Poliției Piatra Neamț, din 30 ianuarie 1859:
«Sara, orașul, cu toate mahalalile lui și din munții din pregiur, s-au luminat cu cea mai briliantă luminație, plăcută la priviri, care au și existat până către ziuă. Pe lângă care, atât orășănii, cum și locuitori de prin megieșitele sate, ce se adunaseră, făcându-să grupi calificate în mai multe și numeroase partizi, benchetue pi toate uliții prin veselie și cântece di muzici, fluiere, cimpoai și cântici vocale, iar di pi munți să răsune în vale buciumile ci așăzasă. Prin care toate aceste să asalte Vivat Unire și strigându-se Ura. Să trăiască Domnul nostru Alexandru Ioan. O așa frumoasă luminarisire și pitrecire însuși bătrânii au arătat că merită a fi însămnată spre neuitare. Pentru că în timpul vîrstii lor nu li s-au prilejuit a vide» (în „Pagini alese din istoria județul Neamț“ – prof. Gheorghe Radu, Ed. Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2014, pp. 133-134).
După cum arată istoricul nemțean, „brilianta luminație“ de care se vorbește în document s-a făcut cu ajutorul a „șapte putini de păcură“ așezate la Eforie, la Școala publică (numită mai târziu Școala Primară nr. 1 băieți – actualul Muzeu de Artă) și pe vârful dealurilor Cozla și Pietricica.
Aceste manifestări de entuziasm au fost întâlnite, însă, și în celelalte zone ale județului nostru. Astfel, „Nicolae Grigorescu, aflat la mănăstirea Agapia pentru efectuarea picturii din biserica sfântului locaș, la vestea dublei alegeri a lui Cuza, va ieși în mijlocul satului unde, împreună cu sătenii și cei aflați în mănăstire, va juca Hora Unirii, într-o bucurie și veselie de nedescris“, în timp ce la Roman, Târgu Neamț și Bicaz, precum și în restul județului „au loc demonstrații populare spontane, retrageri cu torțe, prin care se dă o largă aprobare publică actului de la 24 Ianuarie 1859“.
Elena Cuza la Piatra Neamț
Între orașul de la poalele Pietricicăi și ziua de 24 ianuarie există o strânsă legătură, deoarece la Piatra Neamț a trăit și s-a stins din viață Elena Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În anul 1903, Elena Cuza se stabilește la Piatra Neamț, locuind în casa situată pe strada Ștefan cel Mare, la numărul 35. Doamna și-a ales ca loc de retragere orașul Piatra Neamț și pentru a fi mai aproape de fratele ei, T. Rosetti. În anul 1907, cei doi merg la Ruginoasa și spală osemintele domnitorului, iar la 24 ianuarie 1909, când se împlineau 50 de ani de la Unire, Elena Cuza a fost vizitată de Nicolae Iorga, manifestările dedicate evenimentului desfășurându-se chiar în fața casei sale. La doar 37 de zile de la sărbătorirea Micii Uniri, pe data de 2 aprilie 1909, Elena Cuza murea, fiind înmormântată la moșia Solești de la Vaslui.
Cu ocazia sărbătoririi centenarului Unirii Principatelor, pe această casă a fost montată o plăcuță, purtând următorul text: „24 Ianuarie 1859 – 24 Ianuarie 1959. Aici și-a trăit ultimii ani de viață Elena Cuza (născută Mavros), soția primului domnitor al Țării Române Unite, care l-a înțeles și sprijinit în realizarea năzuințelor poporului“.
Irina NASTASIU