Fibrele alimentare şi beneficiile pentru sănătate

Se găsesc numai în produsele vegetale, nu au calorii!

Fibrele alimentare sunt carbohidrați care provin din plante, fiind clasificate ca solubile sau insolubile. Fibrele insolubile ajută la prevenirea constipației și la menținerea unui tract digestiv sănătos. Fibrele solubile te fac să te simți plin mai repede, fat care ajută să controlezi cât de mult mănânci și, prin urmare, cât cântărști. Un beneficiu suplimentar al fibrelor solubile este că pot ajuta și la scăderea nivelului „colesterol rau”.

Cei mai multi oameni asociază fibrele cu sănătatea sistemului digestiv, numai că ele au un impact semnificativ și asupra sănătății inimii. Fibrele din fructe, legume, cereale integrale și fasole ajută și la scăderea colesterolului.

Cantitatea de fibre alimentare diferă de la un produs la altul. Cu cât este mai puţin rafinat produsul de origine vegetală, cu atât acesta conţine mai multe fibre. Produsele de origine animală, cum sunt carnea, lactatele şi ouăle, nu conţin fibre, acestea găsindu-se doar în produsele vegetale.

Foarte important! Fibrele alimentare nu au valoare energetică.

*Feluri de fibre, pe tipuri de alimente

Fibrele alimentare se găsesc numai în produsele vegetale. Fibre insolubile sunt componente ale pereţilor celulelor vegetale.  Nu pot fi digerate, iar rolul principal al acestor fibre este acela de a preveni constipaţia şi problemele asociate constipaţiei. Fibrele insolubile sunt benefice pentru tranzitul intestinal şi pot fi de ajutor în prevenirea problemelor digestive. Cele mai bune surse de fibre insolubile sunt tărâţele de grâu, porumb, orez, varză, conopidă, sfeclă, morcovi, uci, seminţe, produse din cereale integrale. Constipaţia uşoară poate fi tratată prin creşterea cantităţii de fibre în dietă şi asigurarea unei hidratări eficiente. Încearcă să consumi mai multe fructe, legume, fulgi de ovăz sau seminţe de in.

Fibre solubile sunt componente din interiorul celulelor vegetale. Unul dintre rolurile majore ale acestor fibre este scăderea colesterolului din sânge. Cele mai bune surse de fibre solubile sunt tărâțele de ovăz , secară, orz, fructe-mai ales banane şi mere, legume – în special morcovii şi cartofii, seminţe de in, fasole, mazăre și produse din soia.

Cele mai multe alimente de origine vegetală, cum ar fi ovăzul şi fasolea, conţin ambele tipuri de fibre, solubile şi insolubile. Însă, cantitatea diferă de la aliment la aliment. Pentru a te bucura de toate beneficiile acestora, consumă o gamă variată de alimente bogate în fibre.

Tina CONDREA