Fermierii nemțeni, printre primii la subvenții

tina-apia locul iii*APIA Neamț ocupă locul III pe țară

Spre finele anului trecut, în conturile bancare ale fermierilor nemțeni s-a virat avansul în procent de 70 la sută din plata unică pe suprafață, la care s-a adăugat și un avans de 84 % din plățile de agromediu. Fermierii nemțeni sunt printre primii la subvenții, în raport cu colegii lor din întreaga țară. Este concluzia la care am ajuns după ce am aruncat o privire pe lista de plăți a avansului la subvenția pe suprafață realizate pe fiecare județ în parte. Listă în care APIA Neamț se află pe locul III, ca nivel al plăților efectuate. Mai exact, din totalul de 27.228 cereri unice a fost plătit avansul pentru 22.501 cereri, rezultând procentul de 83%. Pe primul loc este APIA Vaslui, urmată de Giurgiu, prima cu procentul de 84%, iar a doua tot cu 83% ca și Neamțul. Pe locul IV se află APIA Galați cu 82%, București cu 81%, Teleorman cu 80%. Și procentele tot scad, ajungându-se în coada listei la procentul de 25% reprezentând avansul plătit de APIA Alba. Tot în coadă se află și Covasna cu 34% sau Hunedoara cu 46%.

Dacă ne uităm la județele vecine, cele din Moldova, vom constata că diferențele sunt destul de mari. APIA Iași a plătit avansul la subvenția pe suprafață în procent de 79%, APIA Bacău – 77%, Botoșani – 65%, Suceava – 60%.

În medie, la nivel național, plata avansului la subvenția pe suprafață s-a făcut în procent de 64%.

*Pentru subvențiile finale, alt soft!

Anul trecut, la APIA Neamț, s-au primit 27.228 cereri unice de plată pentru o suprafața totală de 166.630 hectare, din care terenul agricol reprezintă 109.795 ha, iar pajiștile permanente ocupă 56.835 ha. În aceste suprafețe agricole sunt incluse și cele pentru care se acordă plățile suplimentare de agromediu, pentru pachetele financiare pentru care s-au semnat angajamentele voluntare pe timp de 5 ani. Urmează plata integrală a subvențiilor pe suprafață și care se va realiza începând cu luna martie. Cel puțin aceasta este promisiunea ministrului agriculturii, Achim Irimescu. Acum depinde și de ce va vrea softul de la APIA Central, cel care a dat atâta bătaie de cap la plata avansului. În acest moment consorțiul SIVECO-Teamnet pregătește modulul pentru plățile finale, un sistem informatic complex, cu câte un modul pentru fiecare schemă de plată. Vom vedea ce va ieși până la urmă! Că la plata avansului, softul și-a făcut de cap. În condițiile în care era vorba de un singur modul pentru plată…

Tina CONDREA-ZĂPODEANU