În „febra facerilor”, 4 proiecte europene

nuc
*Bani pentru: livadă de nuci, silozuri cereale, achiziţii utilaje

E vremea facerii proiectelor pe bani europeni alocaţi pentru modernizarea exploataţiilor agricole şi sprijinirea fermelor de familii.Tot acum, e şi timpul depunerii acestor proiecte la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ. Dar, până în momentul de faţă, nici un întreprinzător ineresat de fondurile europene alocate e această măsură nu şi-a „predat” proiectul. Deocamdată! Timp mai este suficient, proiecte se primesc până pe 18 iiuie.
Dacă, până acum, nu s-au depus nici un proiect european pentru modernizarea exploataiilor agricole şi sprijinirea fermelor de familie, asta nu înseamnă că nu sunt fermieri nemţeni interesaţi de aceste finanţari. Pe foarte mulţi dintre ei i-am întâlnit pe la fiemele de consulaţă, pe la firmele „făcătoare” de proiecte aducătoare de bani europeni. Un astfel de loc există şi la Camera Agricolă Neamţ.

*Mulţi chemaţi, puţini aleşi!

„Fermierilor interesaţi, le oferim consultanţă şi le asigurăm partea de cofinanţare. Vin foarte mulţi, chiar. Din păcate, nu toţi îndeplinesc condiţiile de finanţare. Asta e! N-avem ce face. Noi spunem omului de la început dacă are sau nu şanse. Fermierul ne spune ce „are acasă”, adică la fermă, şi ce vrea să facă, iar noi le zicem dacă se încadrează în condiţiile de finanţare. E mai bine să ştie de la început cum stau lucrurile, să nu mai mai umble aiurea pe drumuri”, ne-a declarat Cezar Sava, directorul Camerei Agricole Neamţ.
Oricum, în momentul de faţă, la firma de consultaţă a Camerei Agricole Neamţ sunt în lucru 4 proiecte pentru accesarea fondurilor europene destinate modernizării exploataţiilor agricole şi sprijinirii fermelor de familie. Fermierii nemţeni solicită bani europeni pentru: înfiinţarea unei livezi de nuci cu spaţii de depozitare şi de procesare primară; realizarea bazei de recepţie şi silozuri de depozitare cereale, achiziţia de utilaje agricole.
Tot acum, în lucru sunt şi alte proiecte. Dar şi fermieri care bat pe la uşile firmelor care oferă consultanţă de specialitate şi sprijin în întocmirea poiectelor europene.
Tina CONDREA