Farmacia verde: mărarul

*Proprietăți digestive, antispastice, antiinflamatorii și diuretice

Mărarul este un condiment foarte aromat. Frunzele, florile și semințele sunt toate comestibile. Semințele sunt mai parfumate decât frunzele.

În Evul Mediu mărarul era folosit pentru a alunga spiritele rele. Pentru români este un simbol al vitalității. Efectele benefice ale mărarului au fost menționate și în farmacopeea egipteană de acum 5.000 de ani. E o mirodenie foarte folosită în Europa. În India, frunzele uscate de mărar folosesc atât la aromatizarea salatelor, fripturilor și sosurilor, cât și a lichiorurilor și dulcețurilor.

*Mărar, efecte terapeutice

Bogat în potasiu, sodiu și sulf, mărarul este un foarte bun diuretic. Ameliorează anxietatea și epuizarea nervoasă, insomnia, tulburările digestive, întărește unghiile. Conține ulei volatil, calciu, potasiu, fier, magneziu, vitaminele A, B si C.

Mărarul are proprietăți digestive, antispastice, antiinflamatorii și diuretice. Pe vremuri, el a fost folosit pentru calmarea crizelor de epilepsie. Dacă în timpul unui banchet cineva ar fi băut prea mult, mărarul calma excesul. Se pare că are și proprietăți afrodiziace. Sub formă de infuzie, mărarul stimulează sistemul digestiv, semințele opresc sughițul, durerile de cap și tusea, stimulează lactația, ajută la eliminarea gazelor intestinale, la diminuarea crampelor și are acțiune de antiseptic intestinal.

Folosit în îngrijirea dentiției, această plantă curăță în profunzime dinții și gingiile, reușind să oprească proliferarea bacteriilor responsabile de infecțiile gingivale și de formarea cariilor. Mărarul este recomandat persoanelor care au sensibilitate dentară, mestecarea frunzelor de mărar putând calma durerile. Pentru o respirație proaspătă puteți folosi pentru gargară un decoct din semințe de mărar.

Mărarul poate lupta împotriva dispepsiei nervoase și poate reduce febra, atunci când este administrat sub formă de infuzie. Mărarul oprește sughițul, stimulează pofta de mâncare și poate chiar să îmbunătățească libidoul și tonusul general. În cazul retenției de apă, a spasmelor gastrice, a surplusului de greutate, sau în ulcere, este recomandat a se bea o infuzie de mărar de 2-3 ori pe zi.

Uleiul esențial de mărar adăugat în ceai combate gazele intestinale și balonarea. Este eficace împotriva durerilor menstruale, a colicilor și a problemelor hepatice.

Uleiul esențial de mărar poate opri sforăitul, dacă puneți câteva picături de ulei pe un prosop așezat pe pernă.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU