Farmacia din natură: anghinare

Anghinarea este o plantă considerată de unii o legumă, de alții un excelent medicament. Asta pentru că planta este des utilizată în bucătăriile internaționale, dar și în terapiile naturiste. Cert este că anghinarea aduce organismului uman multe beneficii. Bulbii florii de anghinare, împreună cu frunzele cărnoase sunt utilizate în gastronomie și în terapiile naturiste. Acestea sunt bogate în substanțe chimice și elemente nutritive ușor de asimilat de organism. Anghinarea este o sursă excelentă de fibre și substanțe care stimulează sistemul imunitar, faciliteaza tranzitul intestinal și, în acelasi timp, crește asimilarea substanțelor minerale din organism. Tulpina este dreaptă și ramificată, frunzele sunt spinoase, cărnoase și au culoare verde-albicios. Florile sunt roșii-violacee, au formă impresionantă și sunt comestibile!Planta este sensibilă la temperaturi scazute, de aceea cultura de anghinare trebuie protejată de temperaturi scăzute și îngheț! Proprietăți și beneficii asupra sănătății Frunzele și florile de anghinare au proprietăți curative deosebite, fiind bogate în substanțe minerale, elemente nutritive, vitamine fibre și diferiți compuși. Anghinarea stimulează excreția colesterolului prin bilă, scad nivelul de colesterol din sânge și stimulează pofta de mâncare. Frunzele de anghinare au cantități impresionante de antioxidanți. Aceste substanțe sunt esențiale, pentru că apară sistemul imunitar de radicalii liberi extrem de nocivi, întețesc metabolismul celular și astfel previn apariția unor boli precum cancerul. Medicii nutriționiști au observat că persoanele care consumă anghinare proaspată, sucuri sau preparate care au ca ingredient principal anghinarea, au o inimă mai sănătoasă. Substanțele pe care le conține ajută la reducerea colesterolului rău și cresc nivelul de colesterol bun. Frunzele anghinarei sunt bogate în minerale (potasiu, magnesiu, seleniu, fier, zinc, sodiu), aceste elemente sunt esențiale în funcționarea corespunzătoare a organelor. Potasiul este un element caee ajută la neutralizarea excesului de sodiu din organism. Acționează ca vasodilatator și este util pentru persoanele care utilizează medicamente pentru reglarea hipertensiunii. Menține ficatul sănătos Preparatele de anghinare actionează ca un tonic asupra ficatului, ajută la eliminarea toxinelor de la nivelul acestuia și favorizează regenerarea celulelor hepatice. Anginarea este o legumă cu conținut bogat de fibre esențiale în desfășurarea corespunzătoare a digestiei. Aceste fibre îmbunătățesc mișcările intestinale și elimină simptomul de constipație. Elementele chimice pe care le are în compoziție anghinarea favorizează țâși absorbția intestinală, întregul proces de digestie fiind ușurat. Consumul de ceai de anghinare înlătură instantaneu efectele mahmurelii, ajută la curățarea ficatului și elimină toxinele din sânge. Anghinarea este bogată în acid folic, substanță esențială în dezvoltarea normală a fătului. Vitaminele și mineralele din anghinare sunt esențiale pentru menținerea în stare impecabilă a sistemului osos, ajută la menținerea densității oaselor și reduc șansele apariției osteoporozei. Substanțele nutritive din anghinare sunt rapid absorbite de organism, hrănesc organele și stimulează oxigenarea acestora. Consumul de anghinare asigură funcționarea capacităților cognitive la nivel maxim.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU