Farmacia din livadă: gutuile 

tina_gutui*100 de proprietăţi benefice într-un singur fruct!

Fiecare anotimp are fructele sale, în fiecare perioadă a anului ar trebui sa profităm cât mai mult de ceea ce ne oferă natura. Toamna este un anotimp foarte bogat când vine vorba despre fructe. Putem alege cam tot ce ne dorim: nuci, struguri, mere, prune, alune, fructe de pădure.

Cele mai interesante fructe pe care ni le oferă toamna sunt gutuile. Parfumul și gustul amărui  dau gutuilor o notă aparte, fiind extrem de benefice pentru sănătate. Indiferent cum le consumăm – crude, coapte, uscate, fierte – gutuile îşi păstrează proprietăţile şi acţionează pozitiv asupra organismului. Ele pot duce în spate un întreg sistem imunitar, mai ales în sezonul rece!

Specialiştii au atribuit gutuilor 100 de proprietăţi, printre care se numără şi acţiunea antiinflamatoare, astringentă, analgezică, emoliantă, tonică şi expectorantă.
*Gutui, efecte terapeutice

Gutuile ajută la buna funcționare a ficatului, fiind recomandă o cură de o lună pentru cei care au probleme hepatice. Au efecte benefice pentru ficat datorită substanțelor din coaja care inhibă dezvoltarea microorganismelor responsabile de declanșarea diferitelor forme de hepatită. Gutuile au capacitatea să distrugă celulele canceroase, putând  fi mâncate ca atare sau sub formă de suc.

Cei care vor să slabească pot mânca gutui în cantități mari deoarece au foarte puține calorii: 44/100 de grame. Gutuile ajută la vindecarea rănilor. Se pot aplica comprese îmbibate în suc de gutui.  Acest fruct ajută la buna funcționare a aparatului digestiv.

*„Bombe” de vitamine A, B şi C
Frunzele de gutui conțin o cantitate mare de fier, potasiu, calciu, fosfor, cupru și magneziu. De asemenea, gutuile sunt adevarate „bombe” de vitamine A, B și C. Vitamina C previne apariția răcelii și gripei, iar magneziul ajută la înlăturarea stării de oboseală. Datorită parfumului și aromei deosebite, gutuile sunt benefice pentru cei care suferă de afecțiuni psihice şi oboseala cronică.

Fructele vedetă ale toamnei sunt potrivite și în caz de anemie. Stimulează pofta de mâncare și au un conţinut mare de fier, exact ce este nevoie pentru a combate anemia.  Gutuile sunt bune pentru combaterea stărilor de greață, fiind recomandat a se mânca câteva felii dimineața, pe stomacul gol.

Nu doar pulpa fructului este benefică, ci și semințele. Acestea sunt bune pentru combaterea tuberculozei în formă incipientă, bronșitei și anginei pectorale.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU