Fără cotă de lapte

Tina-Fãrã cotã de lapte*Micii producători, eliminaţi de pe piaţă

De la 1 aprilie 2015 vor fi eliminate cotele de lapte, la nivelul Uniunii Europene. Fapt care va duce la mişcări ample pe piaţa laptelului. Din 2007, România nu a produs niciodată suficient lapte pentru a acoperi cota, iar acum micii fermieri se tem  că vor fi eliminați de pe piață de către multinaționalele care vor apela masiv la importuri, începând  din luna aprilie încolo. Cum se va resimţi acest fenomen în rândul micilor producători nemţeni de lapte, am aflat de la Cezar Sava, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Bovine „Petrodava” Neamţ. Omul care  le ştie cel mai bine necazurile, care le apără interesele până la cel mai înalt nivel, fiind şi vicepreşedinte al Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România. „Mici producători de lapte vor avea de suferit până vor fi eliminaţi complet de pe piaţa laptelui. Că asta se va întâmpla. Deja se resimt efectele eliminării cotei. Preţul laptelui a scăzut foarte mult. Acum, procesatorii cer diminuarea TVA la lapte. Ori eliminarea acestei taxe. Producătorul de lapte, la tot ceea ce cumpără în gospodărie, inputurile folosite în creşterea animalelor, are TVA de 24 %. El vinde laptele fără TVA. Nu-şi recuperează cheltuielile făcute. Laptele se vinde acum cu 1- 1,1 lei pe litru, asta la marii producători. Preţul nu este acoperitor pentru cheltuielile făcute. La gospodăriile populaţiei, drama este şi mai mare. Aici litrul de lapte se vinde cu 50-60 bani. Aşa nu mai pot face faţă, vor fi eliminaţi de pe piaţă. Acesta va fi efectul eliminării cotei. Piaţa românească va fi invadată de laptele intracomunitar, multinaţionalele vor apela masiv la importuri. În celelalte ţări membre, crescătorii de animale beneficiază de multe subvenţii, foarte consistente. Aşa că laptele intracomunitar va fi mai ieftin. Multinaţionalele vor procesa acest lapte, iar produsele le vor găsi în supermarketuri la preţuri mari. Produsele româneşti obţinute din lapte autohton vor fi tot mai rare şi mai scumpe. Sprijinul financiar din partea statului este mai mic pentru fermierul român, comparativ cu cei din ţările membre,” a declarat Cezar Sava.

Sunt făcute evaluări și anumite proiecții, în acest domeniu.  Adevărul e că nimeni nu poate spune cu exactitate ce se va întâmpla, după eliminarea cotei de lapte. Cu toate că sunt analizate tendințele existente pe plan european, se fac  estimări privind evoluția producției de lapte în țările europene.

În acest context, este necesară stimularea fermierilor printr-un proces de menţinere a competitivităţii pe piaţa unică a Uniunii Europene. O primă măsură:  acordarea unui sprijin suplimentar pentru cei care au între 10 şi 150 vaci cu lapte care porneşte de la 300 de euro în anul 2015 şi poate ajunge la sume mai mari pentru anul 2020.

Se speră ca sprijinul suplimentar, acordat  chiar din acest an, îi va ajuta pe  fermieri să fie competitivi pe piaţa laptelului, să aibă un cost de producţie mai bun. Introducerea unei subvenţii cuplate şi pentru lapte şi pentru carne vine exact în acest sens, adică în direcţia  reducerii costurilor de producţie.

Anul trecut, la APIA Neamţ, pentru specia bovine s-au depus 7509 cereri de subvenţie pentru un efectiv de peste 34.000 capete vaci de lapte şi de carne.

Tina CONDREA