Deprinderea responsabilităţii este beneficiul cel mai important pe care îl aduce o tabără. Propriile instincte şi educaţia ăşi intră în rol pentru a aduce siguranţă într-un mediu complet nou. Contactul cu o altă formă de autoritate, programul fix al meselor şi odihnei, responsabilitatea proprie în caz de stricăciuni şi sancţiunile pentru orice formă de violenţă îi va aduce copilului o nouă noţiune de disciplină.
Taberele organizate în ţară sau perste hotare au un scop comun: urmăresc în primul rând determinarea la socializare, integrarea şi adaptarea lor la diverse situaţii.
Prin intermediul jocurilor şi concursurilor, copiii îşi vor pune la încercare inteligenţa, perspicacitatea, îndemânarea, abilităţile fizice, vor învăţa să comunice, să se ajute reciproc, să fie generosi, dar, în acelaşi timp să ştie ce vor şi să se străduiască să obţină ceea ce vor. Se vor apropia de natură, de animale- după caz, de tradiţiile populare româneşti pori vor cunoaşte alte culturi, vor vizita universităţi de prestigiu de peste hotare spre care ar putea accede mai devreme sau mai târziu sau pur şi simplu vor urma cursuri intesive de limbi străine.
* Săptămâna aventurii
În programul „Săptămâna aventurii”, oferit de Outward Bound România, participanţii vor avea posibilitatea să-şi extindă limitele proprii. În cadrul programelor se urmăreşte dezvoltarea cunoaşterii de sine, încrederea în sine şi în ceilalţi precum şi dezvoltarea altor competenţe individuale şi sociale. Tabere de vară 2015 se derulează pe serii şi grupe de vârstă, respectiv 29 iunie-4 iulie pentru copii de 10-14 ani, la Sovata, Tabără outdoor de limba engleză, 650 lei de persoană, 6-11 iulie pentru copii de 12-15 ani, expediţie pe uscat la Sovata, la acelaşi preţ, 13-18 iulie pentru copii de 12-15 ani expediţie pe uscat la Braşov, tot 650 lei de persoană, iar în perioada 10-15 august expediţie cu canoe la Sovata, 690 lei de persoană. Contribuţia include cazarea, pensiune completă, program, echipamentele necesare.
Principalele activităţi sunt: exerciţii interactive, expediţie de două zile cu canoe sau pe uscat cu o înoptare sub cerul liber, căţărare pe stâncă, construire de plută, activităţi în grădina de corzi. Activităţile se vor desfăşura în grupuri de 12 persoane. Puteţi solicita detalii prin e-mail: info@outwardbound.ro
* Tabără la Durău
Tabăra de vară „Floare de Colţ” Durău 2015 se derulează în 10 serii, în perioada 28 iunie – 5 septembrie 2015. Preţul cazării, cu tot cu 3 mese pe zi, este de 770 lei de persoană şi sunt destinate copiilor şi tinerilor între 9 şi 17 ani. La sosirea şi la plecarea din tabără, participanţii vor fi preluaţi şi apoi predaţi de animatori pe bază de semnătură din partea părintelui/tutorelui legal. În cazul grupurilor organizate, profesorii însoţitori vor semna pentru fiecare participant în parte. Taberele sunt organizate în Staţiunea Durău, comuna Ceahlău, judeţul Neamţ. Aceasta este situată la poalele masivului Ceahlău (Vf. Toaca 1904m) şi se află la 65 de km de Târgu Neamţ, 90 de km de Piatra-Neamţ, 170 de km de Iaşi, 175 km de Târgu-Mureş si 400 de km de Bucureşti. Prima serie începe pe 28 iunie şi se încheie pe 4 iulie, apoi perioadele sunt următoarele: 5-11 iulie, 12-18 iulie, 19-25 iulie, 26 iulie-1 august, 2-8 august, 9-15 august, 16-22 august, 23-29 august, 30 august-5 septembrie. Programul unei săptămâni de tabără cuprinde următoarele activităţi şi ateliere: Aventură- cu caiac pe Lacul Bicaz, tiroliană, panou de căţărat, supravieţuire în natură; Dezvoltare personală: atelier de comunicare, curs de frânghii joase, jocuri de echipă; Arte: muzică (woodsticks), modelaj în lut, brăţări/origami; Sport: tir cu arcul, Durău Ball, slackline/frisbee, volei/baschet/fotbal; Ecologie: Abc montan, orientare de noapte, drumeţie la cascada Duruitoarea sau pe Vf. Toaca; Spiritualitate: atelierul „Întreabă preotul”, rugăciunea de dimineaţă şi de seară în capela taberei, participarea la Sfânta Liturghie. Nu vor lipsi relaxarea şi distracţia, cu dans, seara talentelor, scenete de teatru şi foc de tabără. Mesele, activităţile sportive şi atelierele au loc în incinta Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastru”, într-un spaţiu sigur.
* Tabără de engleză
În cadrul taberei de conversaţie în limba engleză “Creative Summer Camp” – editia a II-a, timp de o săptămână, în perioada 12-17 iulie, copiii cu vârsta cuprinsă între 8 şi 14 ani au ocazia să îşi dezvolte abilităţile creative, sociale şi lingvistice prin ateliere de teatru în engleză şi ateliere cu activităţi creative susţinute în engleză, coordonate de traineri cu experienţă internaţională în lucrul cu copiii şi adolescenţii.
Pretul taberei este de 1280 RON şi include transport cu autocarul Bucuresti – Moeciu de Sus şi retur, ccazare la pensiune 6 zile, 5 nopţi, 3 mese/zi: mic dejun, prânz, cină, ateliere de actorie în limba engleză, ateliere de creaţie în limba engleză, drumeţii organizate la obiectivele turistice din zonă şi în împrejurimile taberei, materiale logistice pentru ateliere. Preţul taberei poate fi achitat fie integral la înscriere, fie avansul la înscriere şi diferenţa până la data de 30 iunie. Pentru înscriere sau informaţii suplimentare- Evelina Sturzu – organizator, e-mail evelina@teatruinengleza.ro.
* Tabără de informatică
Evadează cu SUMMER CAMP Edusa! Edusa propune Taberele de informatică aplicată – SUMMER CAMP, pentru copii cu vârste între 9 şi 14 ani, în Valea Crişului, unde vor descoperi bazele informaticii, noţiuni de programare, crearea primei pagini web, utilizarea Google şi a pachetelor software tip office. Perioadele de tabără sunt 2 – 7 august, 16 – 21 august şi 23 – 28 august.
Copiii se vor bucura de excursii cu trăsura prin pădure, la Lacul Sfânta Ana, la castele şi biserici vechi, la Salina de la Praid, la Tunelele de la Târgu Secuiesc sau la Şugaş Băi, unde este si un parc de aventură.
Cazarea se va face în camere duble, la pensiune, în comuna Valea Crişului, aflată la 30 km de Braşov, în apropiere de oraşul Sfântu Gheorghe, cu spaţii generoase şi locuri de joacă, masă de tenis, fotbal şi hochei de masă. Meniul se alcătuieşte zilnic, în funcţie de recomandările părinţilor şi preferinţele copiilor. Restaurantul serveşte mâncare sănătoasă şi sucuri naturale. Preţul este de 1200 lei de persoană- 6 zile (5 nopţi), transport inclus.
* În tabără la University College Dublin
În perioada 30 Iunie – 14 Iulie 2015 se va desfăşura o tabără de limba engleză la University College Dublin University College Dublin. Această activitate de socializare şi recreere este organizată de TabereEngleza.com educative,.
O tabără de limba engleza poate fi ocazia perfectă pentru copii să îşi perfectioneze abilităţile de comunicare în timpul vacanţei. Elevii vor fi introdusi în istoria şi cultura oraşului Dublin, în timp ce vor trăi o experienţă deosebită alături de alţi tineri din diferite ţări. Grupul va fi de 15 copii (între 11-17 ani) +1 însoţitor. Tariful e de 1870 euro/pers + bilet avion (de la 230 euro/pers). Tariful include 14 nopti cazare în campusul Colegiului Universitar Dublin, în complexul GLENOMENA VILLAGE, în apartamente care au câte 6 camere SGL cu baie proprie şi un living comun, pensiune completă, 30 ore de engleză cu profesori nativi, materiale de studiu, certificat de studiu şi raport de curs, activităţi în cadrul campusului ( tenis, înot, etc), 2 excursii culturale cu intrări incluse la Guinness Storehouse si Viking Splash, doua excursii de o zi cu autocar şi ghid local, dar şi divertisment: discotecă, cinema, karaoke, Irish night, etc, transfer aeroport-hotel-aeroport, bilete de bus, asigurare medicală de călătorie. Tariful nu include biletul de avion.
Campusul Colegiului Universitar Dublin (UCD) se află la 5 km de oraşul Dublin şi se întinde pe 132 hectare. Campusul este un complex modern de clădiri care asigură cazare pentru elevi şi studenţi şi facilităţi pentru sport şi relaxare. Cu o istorie din 1854, astăzi joaca un rol imortant în conturarea viitorului Irlandei. Detalii pe TabereEngleza.com
Geanina NICORESCU