Din cauza secetei / Semănatul rapiţei, în stand by

Tina-Câmpul, lan rapiţăÎn epoca optimă pentru semănatul rapiţei, seceta şi-a spus răspicat cuvântul. Adică au ţinut lucrările în loc, taman atunci când era mai mult de treabă.Era pe vremea când mecanizatorii au fi trebuit să intre din plin în ogor, la arat şi semănat.  Lipsa umidităţii optime din sol a îngreunat foarte mult efectuarea lucrărilor pentru pregătirea patului germinativ. Mai cu seamă cel destinat semănatului rapiţei, care este mai pretenţioasă cu solul şi clima.

În prinţa semănatului la rapiţă, ce se mai întâmplă acum pe ogoarele judeţului, aflăm din discuţia purtată cu Mihai Cojoc, inginer agronom la Direcţia pentru Agricultură Neamţ: „Nu-i treaba chiar aşa de bună, pentru că n-a  plouat atunci când trebuia, la vremea semănatului rapiţei. Acum, e bine că au mai căzut câteva precipitaţii. În această toamnă, cu rapiţă s-au semănat numai vreo 6260 ha. Vom  vedea ce va fi în perioada următoare. Pământul se lucrează tare greu, din cauza secetei. Lipsa apei în stratul superficial al solului i-a ţinut în loc pe fermieri. În astfel de condiţii, rapiţa nu răsare. Bine că a dat Domnul câteva ploile din aceste zile…Fermierii sunt mai reticenţi în decizii, pentru că nu au siguranţa răsăririi acestei culturi. Rapiţa este o cultură cu seminţe mici,  terenul trebuie să fie bine pregătit, mărunţit şi afânat. Este nevoie de umiditate ca să răsară plantele. De aici toate problemele…Cred că nu se va mai semăna rapiţa. Este părerea mea.”

Deci, în atari condiţii, este foarte posibil să se semene mai puţină rapiţă faţă de toamnă trecută, când sămânţa a fost pusă sub brazdă pe o suprafaţă totală de 8574 ha. Acum avem numai vreo 6260 ha. Depinde de evoluţia ulterioară a vremii, dacă fermierii vor mai avea curaj să semene rapiţă. Dar se pare că nu!

 

*Cultura cea mai profitabilă!

 

Rapiţa a fost  şi în acest an una dintre cele mai profitabile culturi agricole. Sub acest aspect, şi Neamţul stă foarte  bine. La noi în judeţ s-au obţinut o producţie medie de 3,3 tone la hectar, la firmele mari , cele care aplică tehnologii avansate de cultură. Este aproape aceeaşi  producţie cu şi cea din tările Uniunii Europene.  Diferenţa este foarte mică.

Trecând peste aceste date strict tehnic, în plan economic, rapiţa rămâne şi în acest an cea mai profitabilă cultură din agricultura românească. Are şi multe avantaje. Fiind prima la recoltare, deci este şi cea care aduce primii bani în conturile agricultorilor, bani absoluţi necesari pentru reînecperea circitului productiv agricol. Încă de la semănat, rapia are desfacerea asigurată.

Din păcate, suprafaţa ocupată cu rapiţă este mai mică cu vreo 2000 hectare. Diferenţă care are toate şansele să se menţine. Asta însemnă o pierdere pentru fermierii nemţeni.

 

Tina CONDREA