Diclofenacul, un cunoscut antiinflamator, ar putea provoca atac de cord sau atac cerebral, dacă este folosit în doze mari, pe termen lung. Avertismenul vine chiar din partea Agenţiei Europene a Medicamentului, care spune că pastilele pot da reacţii adverse foarte grave, dacă sunt utilizate în exces de persoanele cu afecţiuni cardiace sau circulatorii. În farmaciile din judeţul Neamţ, la fel ca şi în restul unităţilor de profil din ţară, Diclofenacul se eliberează fără prescripţie medicală. Medicii, însă, sunt singurii care ar trebui să prescrie medicamentul, pentru că ştiu istoricul medical al bolnavului şi care sunt contraindicaţiile, în funcţie de bolile pe care le are. Diclofenacul este recomandat în special pacienţilor diagnosticaţi cu reumatism inflamator cronic, artroze sau artrite. Specialiştii atrag atenţia însă că, fără o dietă riguroasă din care să fie eliminată sarea, medicamentul poate deveni periculos. Pentru pacienţii cu probleme cardiace nu este recomandat.
Bolnavii cu insuficienţe cardiace se pot trezi că brusc li se umflă picioarele mai mult decât de obicei. Tensiunea arterială poate să urca la valori foarte mari, necontrolate şi pacientul chiar să ajungă în extremis la un accident vascular, să facă angină pectorală, să apară un infarct de miocard. Avertizarea vine din partea Agenţiei Europene a Medicamentului, după ce un studiu internaţional a arătat că folosirea pe termen îndelungat şi în doze mari a Diclofenacului creşte cu o treime riscul producerii unui accident vascular.
Purtătorul de cuvânt Agenţia Naţională a Medicamentului, Anca Crupariu, a spus: „Recomandările PRAC sunt înaintate unui alt grup de lucru, unui alt grup de coordonare unde sunt reprezentanţi ai tuturor autorităţilor naţionale competente. Se va formula un punct de vedere cu privire la Diclofenac în cadrul şedinţei grupului de coordonare pentru proceduri europene din 24-26 iunie”.
G.N.