Depunerea electronică a cereriilor de subvenții agricole

Reporter: Există mai multe proceduri care asigură succesul depunerii cererilor unice de plată, fără să existe probleme la dosarul de subvenții agricole, iar banii să intre în conturile fermierilor în timp util! Aplicația IPA Online este una dintre facilități. Oferiți mai multe detalii, vă rog!

Mihai Dorneanu: Pentru completarea cererii unice de plată folosind aplicația IPA Online, fermierul are nevoie de un nume de utilizator şi o parolă numai de el știute. IPA Online este un program informatic gratuit care permite fermierilor să completeze electronic declaraţia de suprafaţă în cererea de plată unică de plată din acest an. Aplicaţia poate fi folosită oriunde există un computer conectat la Internet: la domiciliu, la sediul fermei, la primărie, la centrul APIA Neamț. IPA Online pune la dispoziţia fermierilor nemțeni lista parcelelor pentru care au solicitat sprijin în anul anterior, cu suprafeţele determinate în urma controalelor realizate de specialiştii Agenţiei, precum şi schiţa parcelelor agricole. Pentru fiecare parcelă în parte, fermierii pot modifica, corecta sau completa datele în conformitate cu informațiile noi referitoare la suprafață, cultură şi schiţa parcelei. Programul realizează verificări ale datelor pe care le înscrie fermierul şi, dacă acestea nu sunt complete sau au necorelări evidente, va afişa o avertizare, ajutându-l să completeze corect cererea unică de plată. Fermierii pot stabili datele finale pe parcursul mai multor zile, iar dacă au nevoie de verificări, pot să întrerupă lucrul cu aplicaţia şi apoi să-l reia, având păstrate datele completate anterior. Astfel, ei se pot deplasa pe teren sau să solicite sprijin pentru identificarea corectă a parcelei şi completarea suprafeţei acesteia.

Rep.: Care sunt următorii pași de urmat?

M.D.: Dacă fermierul a completat electronic cererea folosind IPA Online, trebuie să se prezinte apoi la APIA Neamț pentru a semna cererea unică de plată, în care se regăsesc datele de identificare şi cele cuprinzând angajamentele pentru măsurile compensatorii. Cererea unică de plată trebuie semnată şi înregistrată la APIA Neamț, în registratura electronică, pentru a fi preluată pe fluxul de lucru în vederea acordării sprijinului financiar. O cerere corect depusă fără supradeclarări și fără suprapuneri cu alți fermieri şi care nu conține suprafețe ce nu sunt localizate în afara blocurilor fizice, reduce timpul de verificare administrativă și poate duce la realizarea plății în prima etapă a fluxului de autorizare.

Rep.: IPA On line îl scutește pe fermieri de drumuri pe la primărie?

M.D.: Înainte de a depune cererea unică online, e bine ca fermierul să verifice în Registrul Agricol situaţia terenului pe care îl folosește, la primăria unde este înregistrat. Dacă are animale în fermă, trebuie să se asigure că datele aferente acestora sunt actualizate în Registrul Naţional al Exploataţiilor. La final, fermierul trebuie să se asigure că a primit un număr de înregistrare pe care trebuie să-l păstreze pentru tot restul campaniei. Dacă nu a primit un număr de înregistrare, este ca și cum nu a depus cerere de plată. Finalizarea Cererii unice de plată se va face în prezenţa funcţionarului APIA Neamț, odată cu semnarea cererii de plată şi a angajamentelor. Dacă fermierul nu este convins că în cererea unică a fost bifat ori a declarat ceea ce trebuie, să nu semneze documentul!

Tina CONDREA-ZĂPODEANU