* În 2016 au avut loc patru incidente soldate cu rănirea a trei persoane și decesul uneia * Raportat la anii anterior, numărul incidentelor este în scădere
Intervențiile neautorizate în instalațiile de distribuție a energiei electrice la liniile aeriene și cablurile subterane, în tablouri electrice, stații și posturi de transformare reprezintă un real pericol pentru cei implicați în astfel de acțiuni, putând avea totodată impact direct atât asupra persoanelor aflate în vecinătate, cât și a consumatorilor, prin întreruperea furnizării energiei electrice.
În urma unor acțiuni intenționate, fără a conștientiza riscul intervenției în instalațiile de distribuție a energiei electrice, în 2016 s-au înregistrat în Moldova patru accidente grave. Din nefericire, aceste incidente s-au soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor trei, printre care și un copil. Manipularea unor obiecte metalice în vecinătatea rețelei, atingerea unor conductoare aflate sub tensiune și tentativa unei persoane neautorizate de a interveni în rețea reprezintă cauzele acestor tragice evenimente.
Este de remarcat scăderea numărului unor astfel de incidente comparativ cu anii 2015 și 2014. Astfel, în 2014 s-au produs șapte incidente soldate cu rănirea a cinci persoane și decesul a două, iar în anul următor 10 incidente au dus la rănirea a opt persoane și decesul a două.
Chiar dacă datele statistice indică o scădere a numărului de incidente, însușirea și respectarea regulilor de siguranță de către noi toți este absolut obligatorie.
Reguli minimale de siguranță în apropierea rețelelor electrice
Astfel, pentru a preîntâmpina situațiile nedorite în care copiii sau adulții pot fi victime ale unor incidente cu urmări deosebit de grave, Delgaz Grid solicită respectarea câtorva reguli minimale de siguranță în apropierea rețelelor electrice:
– este interzisă executarea de lucrări de construcții sau săpături în vecinătatea rețelelor de distribuție, fără aviz din partea companiei Delgaz Grid;
– este interzisă efectuarea de defrișări în zonele de protecție ale liniilor electrice aeriene fără asistență din partea companiei noastre;
– este obligatoriu a fi respectate indicațiile inscripțiilor de avertizare amplasate pe instalațiile de distribuție;
– este interzisă atingerea stâlpilor sau a conductoarelor (firelor), chiar căzute la pământ, și nu este permis accesul persoanelor, animalelor sau autovehiculelor în zonă;
– este interzisă atingerea tablourilor electrice, firidelor sau cutiilor de distribuție;
– este interzisă urcarea pe stâlpii liniilor electrice aeriene;
– este interzisă manevrarea obiectelor metalice (schele, scări, țevi, sârme etc.) în apropierea sau sub liniile electrice aeriene;
– este interzisă folosirea uneltelor de pescuit din fibră de carbon sub/sau în apropierea liniilor electrice aeriene;
– este interzisă lansarea de baloane, zmeie sau avioane de jucărie în apropierea liniilor electrice aeriene;
– este interzisă sustragerea de elemente componente ale instalațiilor de distribuție;
– este interzisă amplasarea de bannere/ afișe /panouri publicitare/ instalații de iluminat ornamental sau indicatoare rutiere pe elemente ale sistemului de distribuție a energiei electrice, fără avizul companiei noastre.
Totodată, Delgaz Grid solicită consumatorilor care observă conductoare căzute la pământ sau alte situații neconforme să ne anunțe de urgență, la numărul de telefon 0800 800 929, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă sau mobilă, fără costuri pentru client.
Departament Comunicare Corporatistă
E.ON România