Dai foc la miriște, te-au ars la subvenții!

Tina-Foc pe miriști*Sancțiunile pot veni, teoretic, de la 3 instituții de control. Practic, nu prea se mișcă nimeni din birouri.

Anual, fermierilor li se atrage serios atenția că este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale de pe terenul arabil, ca și a vegetației uscate de pe pajiștile permanente. Scopul acestei interdicții este acela de a menține materia organică în sol și de a proteja organismele care își duc viața acolo. În cazul pășunilor, este vorba de menținerea unui nivel minim de întreținere a solului prin protejarea pajiștilor permanente.

Drept avertizare, agricultorilor li se spune clar și ce au de pătimit dacă se joacă de-a pârjolul… Dau foc la miriște, se „ard“ la subvenție! Mai exact, cei care nu respectă condițiile impuse, automat li se vor aplica penalizări la suma totală de plată a subvențiilor. Sunt posibile și excluderi de la plată, indiferent de suprafața arsă. După gravitatea faptei, fermierul se alege cu bani mai puțini ori deloc.

Cu toate aceste atenționări, în fiecare vară, până târziu în toamnă, vezi ogoare în flăcări, adică foste lanuri de cereale ori de rapiță incendiate, dar și destule pajiști pârjolite. Deocamdată, pompierii anunță că intervin peste tot prin județ în astfel de situații, dar nicio instituție nu a anunțat că a găsit vreun vinovat și că a aplicat vreo amendă.

Și în acest an, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a încheiat cu Garda Națională de Mediu și cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență un protocol de colaborare privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și arderea resturilor vegetale de pe pajiștile permanente. Prin acțiuni comune se urmărește reducerea cazurilor de ardere a miriștilor și a vegetației, prin sancționarea celor care încalcă aceste dispoziții, de către toate cele trei instituții semnatare ale protocolului. Fiecare pe partea sa de control. Adică pui un foc și te poți „arde“ de 3 ori. Teoretic. Practic nu se știe nimic.

Tot în linia birocratică, din acest an, fermierilor li se mai pregătește ceva. Ca urmare a numărului mare de incendieri din anii precedenți, drept măsură de prevenire și combatere a fenomenului, APIA a luat decizia ca nerespectarea acestor cerințe să fie încadrată la o gravitate mai mare și să-i fie atribuită sancțiunea maximă în acest sens. Însă, dacă nimeni nu iese pe teren, nimeni nu va fi sancționat și totul va fi minunat, dar numai în scriptele birocratice.

Tina CONDREA