Credite bancare, în contul subvenţiilor

credit*Avansul este de 90 % din suma de plată

De ieri, fermierii pot solicita de la APIA Neamţ adeverinţe privind plata unică pe suprafaţă din campania 2014. Este vorba de cei care intenţionează să acceseze credite bancare pentru finanţarea activităţilor curente, până vor primi banii de subvenţii. Bani care se vor acorda abia în toamnă, iar agricultorii au nevoie de resurse financiare pentru reluarea ciclului productiv. Acum se fac arături de vară, urmează  însămânţările de toamnă.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie încheiată de bănci cu APIA.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA Neamţ va elibera o adeverinţă prin care confirmă faptul că beneficiarul a depus cererea de plată pentru schema de plată unică pe suprafaţă pentru anul 2014 şi că au fost finalizate controalele şi verificările administrative asupra terenului pentru care s-a solicitat subvenţia.

 

*În Neamţ, 28.200 cereri subvenţii pentru 175.105 ha

 

În acest an, la APIA Neamţ, au fost depuse 28.200 de cereri pentru o suprafaţă totală de peste 175.105 hectare. Anul trecut au fost 29.374 cereri  pentru o suprafaţă  totală de aproape  174.833 ha. În 2012 s-au depus 30.093 cereri pentru 169.700 ha.

Pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren -clasic sau teledetecţie – numai după finalizarea acestor verificări. De asemenea, în adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma cuvenită aferentă SAPS, respectiv 120 euro/ha.  Anul trecut, avansul la subvenţie era de 80 %.

 

Tina CONDREA