Copil accidentat pe Ceahlău

03/07/2018

Ieri după-amiază, salvamontiștii nemțeni au fost solicitați pentru acordarea primului ajutor și transportul unui copil accidentat la un picior care, potrivit indicațiilor primite prin telefon de la familie, se afla în zona cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Echipajul Serviciului Public Salvamont Neamț s-a deplasat la solicitare pentru a prelua copilul lovit la picior și care nu se mai putea deplasa singur și nici cu ajutorul persoanelor care-l însoțeau, din cauza durerilor insuportabile. Salvamontiștii, pregătiți pentru acordarea primului ajutor, s-au deplasat la locul indicat, au luat copilul pe targă și l-au dus, în siguranță, până la locul în care a putut ajunge o autosanitară, în vederea preluării pacientului și transportarea acestuia la spital. O acțiune similară a fost desfășurată, în aceeași după-amiază, și de salvamontiștii din Gorj, în zona submontană a masivului Vâlcan.

Geanina NICORESCU