Concurs pentru participare gratuită la Conferinţa Internaţională a Asistenţilor Medicali Singapore 2019

08/10/2018

Până la data de 31 octombrie 2018, asistenţii medicali care doresc să participle la conferinţa profesională internaţională a anului 2019, care va avea loc la Singapore, în perioada 27 iunie- 1 iulie, trebuie să câştige acest privilegiu, prin depunerea unei lucrări ştiinţifice de excepţie. Conferința va oferi asistenților medicali oportunități de a crea relații și de a disemina cunoştințe din domeniul asistenţei medicale și a sănătății. Perioada de depunere a rezumatelor pentru Conferinţa Profesional-ştiinţifică organizată de Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali Singapore a fost deschisă în septembrie şi se va încheia pe 31 octombrie 2018. Și la această ediție, O.A.M.G.M.A.M.R va sponsoriza participarea a trei asistenți medicali ale căror lucrări sau postere științifice vor fi selectate de Comitetul Științific al Conferinței ICN. Selecția celor 3 persoane sponsorizate de O.A.M.G.M.A.M.R se va realiza în data de 10 ianuarie 2019, ulterior anunțului organizatorilor Conferinței a tuturor rezumatelor selectate pentru conferință conform regulamentului. Sponsorizarea constă în suportarea, de către O.A.M.G.M.A.M.R, a cheltuielilor privind taxa de participare, transportul și cazarea la Singapore, pe durata conferinței pentru cele 3 persoane selectate. “Ordinul Asistenților Medicali din România încurajează înscrierea cu lucrări/postere științifice în competiția științifică a tuturor asistenților medicali din România care pot aduce o contribuție valoroasă pentru acest eveniment și se încadrează în temele propuse de organizator. Găzduită de către Asociația Asistenților Medicali din Singapore, această reuniune internațională a mii de asistenți medicali, va explora nenumăratele moduri în care lucrează asistenții medicali pentru a obține acces universal la sănătate, nu numai prin furnizarea de servicii de îngrijire a sănătății, ci și prin abordarea determinanților sociali ai sănătății, cum ar fi educația, egalitatea de gen, sărăcia, etc”, au transmis reprezentanţii Ordinului Asistenţilor Medicali din România.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu