Cereri de subvenții, clarificări

floarea-soarelui-1*15 iunie, ultima zi pentru cererile fără penalizări!

Modificările, corecturile și actualizările apărute după declanșarea campaniei de primire a cererilor unice de plată au bulversat complet beneficiarii de subvenții. La asta a contribuit și multele probleme apărute în procesul de primirire a cererilor de subvenții, sistemul informatic care nu a făcut posibilă primirea tuturor cererilor dintr-o dată, ci numai treptat,  pe anumite tipuri de beneficiari. S-a început cu micii fermieri, după care le-a venit rândul și marilor fermier, apoi a beneficiarilor de subvenții la bovine și în cele din urmă la ovine și caprine. În acest context, APIA a trebuit să vină cu precizările de ultimă oră.

Mai ales că termenul final de depunere a cereri unice de plată bate la ușă. Practic, expiră luni, 15 iunie. Ne referim la data până la care nu se aplică penalizări la cererile de subvenții din sectoare vegetal și zootehnic.

*E bine de reținut!

Fermierii vor putea depune cererea unică de plată pentru anul 2015  pâna la data de 15 iunie a.c. fără penalizări. După această dată, cererea putând fi depusă, timp de 25 de zile, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Utilizatorii terenurilor din categoria de folosință pășuni și fânețe vor putea depune cererea unică de plată pentru terenurile în cauză fără a fi obligați să dețină și animale pentru pășunarea acelor suprafețe de teren, cu obligația de a dovedi activitatea agricolă minimă de cosit cel puțin o data pe an, prin valorificarea ori depozitarea fânului rezultat.

Fermierii persoane juridice care nu au depus cereri unice de plată în anul anterior, iar calculul estimat al plăților directe depășește plafonul de 5.000 euro, pot dovedi calitatea de fermier activ. Modificări au apărut și în privința formelor asociative de proprietate de care va trebui ținut cont la depunerea cererii unice de plată, în numele membrilor asociației.

Legislația completă în ce privește depunerea cererii unice de plată pentru anul 2015 poate fi consultată pe pagina oficială web a Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură.

Tina CONDREA