“Destinaţia locului producerii evenimentului a fost hală carne etaj 1, sursă probabilă de aprindere: efect termic al curentului electric, mijlocul care putea produce aprinderea: conductor electric, primul material aprins: masele plastice, iar împrejurarea determinantă: conductor electric defect sau neizolat corespunzător”- aceasta este una dintre concluziile experţilor ISU privind cauzele izbucnirii incendiului care a mistui Piaţa Centrală a municipiului Piatra Neamţ. Urmează ca la solicitarea urgentă a conducerii Primăriei Piatra Neamţ şi a CMI Urban firma asiguratoare să finalizeze expertiza şi să decidă care sunt despăgubirile ce se vor acorda.
“Am primit aceste concluzii de la ISU privind incendiul de la Piaţa Centrală, dar raportul urmează să ajungă zilele acestea. Noi între timp pregătim terenul pentru a putea demara cât mai repede procedurile pentru construcţia noii pieţe”, a declarat Ioan Fiterău, director CMI Urban Piatra Neamţ.
“Am solicitat Urban, ca în baza adresei ISU, să ceară de urgenţă asiguratorului să finalizeze expertiza. În paralel a avut loc şi o întâlnire cu cei implicaţi în proiectul tehnic al pieţei”, a precizat viceprimarul municipiului Piatra Neamţ, Aurelia Simionică, care a fost în piaţă, în cursul zilei de 15 octombrie pentru a vedea cum merge demolarea.
Între timp au fost finalizate şi lucrările la montajul cortului care va funcţiona pe post de hală în sezonul rece. Acesta a fost racordat la utilităţi, iar în cel mai scurt timp posibil comercianţii îşi vor putea muta tarabele.
“Sunt disponibile 65 de tarabe, recondiţionate în hala provizorie comerţul se va desfăşura în condiţii normal. În funcţie de solicitări, dacă va fi nevoie vom amenajaşi alte spaţii asemănătoare. Preconizăm ca până la sfârşitul acestui an să înceapă construcţia noii clădiri a Pieţei Centrale”, a mai spus Aurelia Simionică. În acelaşi context direcorul Urban a declarat că în cortul ce beneficiază de încălzire urmează să intre comercianţii care au solicitat în scris acest lucru, iar chririile pe tonete vor rămâne aceleaşi
“Preţurile nu se majorează, rămân neschimbate, se vor adauga însă câţiva lei pentru întreţinere. Taxa pe zi pentru o tonetă închiriată în cort nu va depăşi 20 de lei pe zi. Cele 65 de tarabe se vor ocupa de către vânzători în funcţie de solicitări şi în funcţie de cât de bun platnici au fost aceştia înainte”, a explicat Ioan Fiterău, director CMI Urban Piatra Neamţ.
Irina ŞTEFĂNESCU