Trei zile mai au la dispoziție nevoiașii din Piatra Neamț să-și ridice pachetele cu alimente de la Uniunea Europeană. Termenul de distribuire a alimentelor ar fi trebuit să se încheie în cursul zilei de luni, dar conducerea Primăriei Piatra Neamț a decis să prelungească termenul până la sfârșitul acestei săptămâni în ideea că oamenii vor veni să-și ia cele 30 de kilograme de alimente date de Ministerul Fondurilor Europene, prin intermediul programului European pentru Persoanele cele mai Devaforizate.
”Facem din nou un apel la beneficiari să vină să ridice cutiile cu alimente de la UE, de la depozitul din cartierul Speranța din Piatra Neamț. Termenul de distribuire a fost prelungit în ideea că în jur de 2500 de beneficiari vor veni să ia pachetele. La nivelul municipiului Piatra Neamț, în total au fost aproximativ 9000 de beneficiari, iar în jur de 6500 dintre aceștia au intrat în posesia alimentelor. Dacă până la sfârșitul aceste săptămâni, respectivele alimente nu sunt ridicate, acestea vor fi redistribuite prin intermediul Prefecturii Neamț, către primăriile din județ unde numărul a fost insuficient, raportat la persoanele înscrise pe liste, sau unde nu au ajuns deloc”, a precizat Dragoș Chitic, primarul interimar al municipiului Piatra Neamț.
Irina ȘTEFĂNESCU