Bani pentru comasarea terenurilor

Tina-Bani comasareDupă ce, la apariția primei legi funciare, ogoarele s-au fărâmițat în mii și mii de bucățele, adevărate fâșii, acum, şefii Agriculturii  se chinuie să adune terenurile agricole. Să le comaseze. Cu toate acestea, treaba merge foarte greu. Ce s-a stricat, uneori e mai greu de reparat!

Pentru comasarea terenurilor agricole sunt avute în vedere mai multe măsuri stimulatorii. Adică se dau bani europeni.Una dintre aceste măsuri are o adresabilitate cât se poate declară: proprietarii care arendează sau vând suprafețele pe care le dețin, vor primi subvenții suplimentare. Suma care va fi plătită se va ridica la cel mult 170 de euro pe hectar, iar primele plăți se vor face începând de anul viitor. Astfel de subvenții se vor achita în perioada 2016-2020.

Măsura vine în completarea celorlalte, care vizează procesul de comasare a terenurilor agricole. Vorbim de plata suplimentară de care vor beneficia fermierii care dețin între 5 și 30 hectare teren agricol.

*În Neamț, media de proprietate-2 hectare

În județul Neamț, media de proprietate asupra terenurilor agricole este foarte scăzută. De altfel, o treabă valabilă la nivel național. În momentul de față, la noi în judeţ sunt 25.095  de proprietari nemțeni care dețin suprafețe cuprinse între 1 și 5 hectare, care însumează 52.436 ha. Adică mai mult de un sfert totalul suprafeței agricole a județului.

Cu suprafețe de până 30 hectare sunt 2426 exploatații agricole, care au adunat 23.201 ha. De aici în sus, chiar putem vorbi de comasarea terenurilor agricole. Avem și fermieri care dețin ori au arendat  peste 30 hectare, fiind vorba de 632 unități care lucrează 98.960 ha.

Tina CONDREA