Bani pentru apicultori

Tina-Bani pentru aplicultori*Cereri, până pe 1 august

Până pe 1 august 2015, apicultorii pot depune cererea anuală și documentele necesare privind spijinului financiar inclus în Programului Național Apicol 2014-2016. Comisia Europeană participă la finanțarea măsurilor din acest program cu 50% din cheltuielile efectuate de apiculturi pentru fiecare acțiune în parte. Sprijinul financiar este alocat atât din bugetul de stat, cât și din bugetul Uniunii Europene.

Asociaţia Crescătorilor de Albine Neamţ are 346 de membri reuniţi de pe întreg teritoriul judeţului nostru. Ca „efective”, din rândul Asociaţiei fac parte 26.808 familii de albie. Cu „acte în regulă” sunt doar 18.839 familii de albine. Adică sunt idetificate după plăcuţele „ţintuite” pe stupi.

*Activitățile finanțate

Banii se dau pentru asistență tehnică pentru apicultori și grupuri de apicultori, realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor prin decontarea atât a hard-ului, cât și soft-ului, părți ce compun acest sistem informatic.
Apicultorii sunt sprijiniți financiar în combaterea varoozei, prin decontarea contravalorii, fără TVA, a achiziției de medicamente și funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa din apicultura convențională și din apicultura ecologică. Este finanțată raționalizarea stupăritului pastoral, prin decontarea contravalorii, fără TVA, a achiziției de stupi în vederea reformării stupilor uzați în urma deplasării acestora în pastoral, precum și măsurile de asistență pentru laboratoarele de analiză a caracteristicilor fizico-chimice ale mierii, prin decontarea contravalorii, fără TVA, a setului de bază de analize fizico-chimice care să ateste calitatea mierii. Bani se dau și pentru susținerea refacerii efectivului de familii de albine pe teritoriul național, prin decontarea contravalorii, fără TVA, a achiziției de mătci, roi pe faguri și familii de albine.
În cazul in care in urma controlului efectuat de APIA se identifică neconcordanțe între informațiile furnizate în cererea de plată, documentele justificative și situația de la fața locului, beneficiarilor li se aplică o reducere a ajutorului cuvenit, proporțional cu neconformitățile constatate.

*Bani europeni pentru albine

În noul PND, banii europeni se dau pentru creșterea competitivității exploataților apicole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei și îmbunătățirea calității activelor fixe. În plus, prin dezvoltarea planurilor de afaceri pentru fermele de mici dimensiuni, care necesită valori de sprijin relativ scazute, sub-masurile dedicate tinerilor fermieri si fermelor mici pot oferi sprijin adecvat pentru a susține apicultorii nemțeni. Valoarea sprijinului variază în funcție de linia de finanțare, tipul de beneficiar, numarul familiilor de albine.

Apicultorii mai pot primi finantare și prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală.

Tina CONDREA