BANI EUROPENI PENTRU CALAMITĂȚI ÎN AGRICULTURĂ

Alocarea totală este de peste 71 milioane euro

Asigurarea culturilor agricole și animalelor

Refacerea terenurilor agricole degradate

Ajutorul financiar alocat fermelor de porci

Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale a deschis sesiunile de depunere a cererilor și proiectelor privind asigurarea culturilor agricole și animalelor, pentru investiții în refacerea terenurilor agricole și pentru ajutorul destinat fermelor de porci. Practic, fermierii au la dispoziție mai multe linii de finanțare europeană pentru calamitățile care pot apărea în agricultură. Fondurile europene disponibile acordate fermierilor depășesc 71 milioane de euro. „Dezastrele si calamitățile naturale pot interveni oricând, în orice moment, iar noi trebuie să fim pregătiți în mod eficient să facem față unor astfel de situații. Punem accent pe măsurile esențiale de prevenire, dar și pe cele de reducere a riscurilor de dezastru”, a precizat Viorel Ilisei, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț. 7,3 milioane euro pentru modernizarea fermelor de porci Până pe 30 iunie 2019 se pot depune proiecte pentru investițiile măsurilor preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, fenomenelor climatice nefavorabile și evenimentelor catastrofale probabile. Alocarea financiară disponibilă pentru beneficiarii publici este de 7.360.000 euro, din care: 2.500.000 euro pentru instalații de dezinfecție, 3.860.000 euro pentru autoutilitare probe și dotarea laboratoarelor și 1.000.000 euro pentru camere frigorifice. Beneficiarii privații ai acestei submăsuri au la dispoziție fonduri în valoare de 7.415.003 euro. Fermierii vor beneficia de un ajutor financiar în valoare de 250.000 de euro pentru fermele de creștere a porcilor. Suma este este destinată prevenirii și limitării răspândirii pestei porcine africane prin finanțarea investițiilor de modernizare a fermelor de suine din punct de vedere al biosecurității. Tot până pe 30 iunie 2019 va deschisă și sesiunea de primire a cererilor de finanțare a investițiilor pentru refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, condiții de mediu adverse și evenimente catastrofale. Bugetul disponibil pentru acest tip de investiții este de 13.677.431 euro. Plata primelor de asigurare a culturilor agricole Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale a lansat și prima sesiune de depunere a cererilor de finanțare prin submăsura „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”. Depunere a cererilor se face până la 30 noiembrie 2019. Fondurile disponibile pentru fermieri sunt în valoare de 42.797.487 euro. Din fonduri europene nerambursabile se achită 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor mici cu dimensiunea economică până la 11.999 SO, adică producția standard cum este calculată la nivelul statelor membre. În acest caz, vorbim de echivalentul unei ferme vegetală care deține sub 20 de hectare de teren agricol. Pentru fermele mai mari, de peste 20 hectare teren agricol, sprijinul nerambursabil este de 55% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier care are contract de asigurare a culturilor agricole. Facem precizarea că această sesiune este dedicată celor care doresc sprijin financiar pentru asigurarea culturilor de primăvară, urmând ca spre finalul anului să fie deschisă o noua sesiune pentru asigurarea culturilor de toamnă.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU