Autoevaluarea proiectelor

*Fermierul ştie cu ce pleacă pe drumul banilor europeni (2500)

Prezentăm cele mai importante elemente cu privire la criteriile de selecţie ale proiectelor, de care fermierii trebuie să ţină cont atunci când îşi propun să acceseze fonduri europene nerambursabile alocate investițiilor în fermele vegetale. Pentru a fi admise la evaluare, cererile de finanţare trebuie să îndeplinească  punctajul  aferent pragului de calitate lunar precizat în anunţul licitaţiei anuale de proiecte şi obținut prin autoevaluare. Cererile de finanţare care nu îndeplinesc această condiţie, vor rămâne într-o ”listă a proiectelor amânate”.

Este important ca fermierul să identifice punctajul pe care îl acumulează şi să-l menţioneze în Cererea de finanţare.

Scorul se calculează pe baza principiilor de selecţie care iau în calcul: dimensiunea fermei, sectorul prioritar, lanţul alimentar integrat, asocierea fermierilor, potenţialul agricol al zonei, nivelul de calificare în domeniul agricol al managerului exploataţiei agricole, principiul economiei de apă pentru proiectele cu investiții de modernizare a sistemelor de irigații din fermă, precum şi folosirea soiurilor autohtone.

*Punctaje: pe activităţi, priorităţi  şi… „veleităţi”

Fermele mici sunt avantajate, primind  cele mai multe puncte.

În  vegetal, multe puncte se dau pentru obţinerea de sămânţă şi  mai puţine la cererale şi cartofi. În acordarea punctajului se ia în considerare cultura  majoritară în poderea dimensiunii economice, fiind de peste 50% .

Proiecte care combină cel puţin două operaţiuni care conduc la realizarea unui lanț alimentar integrat, punctajul maxim fiind acordat pentru producție agricolă primară – procesare – comercializare.  Principiul asocierii fermierilor avantajează grupurile de producători sau cooperativele formate predominant din exploatațiiagricole mici, sub 12 000 SO, cărora li se acordă punctajul maxim.

Punctaje mari se acordă proiectelor implementate în zone cu potenţial agricol ridicat. Nivelul de calificare în domeniul agricol al managerului exploataţiei agricole contează,  aducând un surplus de puncte celor cu studii superioare.

Punctajul maxim se obţine şi atunci când fermierul   își propune prin proiect sau demonstrează că obține, va păstra şi dezvolta nucleul de soiuri autohtone pe toată durata implementării investiţiilor. Criteriul se aplică doar în cazul modernizărilor exploatațiilor agricole.

Tina CONDREA