Astăzi, ultima zi la cererile de subvenții

Tina APIA, conferinţă de presă, foto Mihai  Dorneanu, dir. APIATermenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată expiră astăzi, pe 10 iulie 2015.

Reamintim că, inițial, cererile unice de plată au putut fi depuse până pe 15 iunie, fără penalizări. După această dată, în termen de 25 de zile calendaristice, s-au mai primit cereri de subvenții, dar cu o reducere de 1 % pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până pe 15 iunie. Cerere unică de plată cuprinde atât sectorul vegetal, cât și cel zootehnic. Dar și plățile alocate în plus producătorilor agricoli și deținătorilor de animale. Vorbim de plățile pentru mediu și climă, plata redistributivă, plata stimulativă pentru tinerii fermieri, plata suplimentară pentru comasarea terenurilor agricole, sprijinul cuplat acordat pentru anumite tipuri de culturi agricole și specii de animale.

Situația de ieri a cererilor de subvenții, ne-a prezentat-o Mihai Dorneanu, director APIA Neamț: ”Din data de 10 iulie, ora 16:30, s-a încheiat campania de primirea cererilor de sprijin pentru anul 2015. De la ora 18, aplicația IPA-ONLINE n-a mai fost disponibilă pentru utilizatorii APIA și nici pentru fermieri. Acțiunea de primire a cerreilor a decurs în condiții bune. Cei mai mulți fermierii nemțeni s-au prezentat cu cererile unice de plată înainte de 15 iunie, când nu erau prevăzute reduceri la plată. Zilele trecute, s-au prezentat foarte puțini fermieri, câte unul sau doi pe zi”.

Înainte să se închidă aplicația pentru primirea cererilor unice, la APIA Neamț fuseseră înregistrate 27.107 solicitări de subvenții, care însumează o suprafață totală de 161.307 hectare. Din sectorul zootehnic, au fost primite 2353 cereri care, normal, au fost incluse în cele 27.107 cereri unice de plată. De la marii fermieri, care dețin peste 50 hectare, s-au primit 388 cereri pentru suprafața totală de 83.725 ha. Vom reveni cu situația exactă a cerreilor de subvenții.

Tina CONDREA