Asociarea fermierilor, avantaj 90 %

Tina-Asocierea fermierilorFermierii care se asociază și integrează producția pot beneficia de fonduri europene nerambursabile de până la 90% din valoarea  totală a proiectului realizat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.  Din start, se pleacă de la o paritate: 50% fonduri nerambursabile și 50% contribuție proprie! Propunerea aflată acum în discuţie comportă mai multe aspecte.  Este vorba de un plus de 20% dacă fermierul respectiv intră în asociație sau cooperativă , după care mai poate primi încă 20% nerambursabil dacă integrează producția. Chestiunea încă se mai discută cu Comisia Europeană. Pentru noi este o prioritate care ține de un specific al României, întrucât producem din ce în ce mai mult și exportăm din ce în ce mai mult. Din păcate exportăm materie primă și nu produse procesate!

Se mai ţine cont de un alt aspect: avem suprafețe foarte mari  care sunt lucrate, dar ele sunt mult prea fărâmițate. Motiv pentru care se are în vedere stimularea asocierii între fermierii mici, acţiune care să conducă la comasarea terenurilor, pentru a  se putea realiza producţii agricole profitabile.

PNDR 2014-2020 încurajează asocierea și integrarea producției, „crearea de lanț scurt”, deoarece România, deși a devenit un jucător important pe piata agricola mondială, continuă să exporte multă materie primă, fără o valoare adăugată prea mare.

*Predomină fermele foarte mici!

Venim cu exemple concre în privinţa fărâmiţării terenurilor agricole. La nivel local şi central, situaţia e aceeaşi: predomină fermele foarte mici!

În judeţul Neamţ sunt  25.095  proprietari care deţin suprafeţe cuprinse  între 1 şi 5 hectare, în total ele însumând 52436 ha. Adică mai mult de un sfert din suprafaţa arabilă totală a judeţului Neamţ.  În medie, rezultă o medie cu puţin peste 2 hectare de proprietar.  Cu suprafeţe  de până la 30 de hectare sunt 2426 exploataţii agricole care au adunat 23201 ha. Deja vorbim de comasarea terenurilor prin asociere ori arendare. Cu terenuri peste 30 ha sunt 632 de unităţi care lucrează  98.960 ha.

La nivel  naţional, în acest moment, sunt  13.100 fermieri care dețin suprafeţe de peste 100 ha, ceea ce reprezintă în jur de 1% din numărul total de producători agricoli. Adică nu mai puțin de 5,297 milioane ha de teren arabil, din cele 10 milioane ha care se lucrează an de an și care sunt plătite din fonduri europene. La categoria 5-100 ha sunt 8.600 de fermieri. La extrema cealaltă se află 830.200 de fermieri care deţin  suprafeţe de teren cuprinse între 1-5 ha.

Tina CONDREA