ASIGURAREA CULTURILOR AGICOLE PE BANI EUROPENI

Alocarea financară disponibilă este de 43 milioane euro Sprijinul nerambusabil este cuprins între 55 -70 la sută Cererile de finanțare se depun până pe 30 noiembrie

Fermele mici primesc un ajutor financiar nerambursabil mai mare prin comparație cu fermele mari la accesarea banilor disponibili pentru asigurarea culturilor agricole și animalelor. Sesiunea de primire a cererilor de finanțare este deschisă până pe 30 noiembrie 2019, iar alocarea financiară disponibilă este de aproape 43 milioane euro. În cazul fermelor mici cu dimensiunea economică de până la 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite efectiv de către fermier, iar în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 55%. „Confruntarea fermierilor cu fenomene meteorologice extreme, reprezentate de inundații, căderi de grindină, furtuni și chiar tornade, iar noi trebuie să fim pregătiți să gestionăm eficient astfel de situații. Am deschis în premieră o linie de. Această sesiune este doar prima etapă lansată pentru culturile de finanțare prin care fermierii pot obține sprijin financiar pentru a încheia polițe de asigurare atât pentru culturi, cât și pentru animale. Încurajăm fermierii neméni să participe la schemele de asigurare, în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor ce pot afecta producția agricolă. Încă de la transmiterea ghidului spre consultare publică, s-au analizat toate observațiile venite atât din partea asiguratorilorprimăvară, urmând să deschidem o sesiune și pentru asigurarea celor de toamnă”, a declarat Viorel Ilisei, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț. Cereri pentru asigurarea culturilor de primăvară Precizăm că sesiunea de acum este dedicată celor care doresc sprijin financiar pentru asigurarea culturilor de primăvară, urmând ca spre finalul anului să fie deschisă o nouă sesiune a submăsurii 17.1 pentru asigurarea culturilor de toamnă. Pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. Solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură de la nivelul exploatației și dacă nu creează condiții pentru a obține în mod necuvenit un avantaj. Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanțare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanțare se numără și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare. Producerea unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor trebuie să fie recunoscută în mod oficial de către autoritățile competente din România. Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www. afir.info.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU