Apicultura anilor 2014 – 2016

Stupi_resize

*Suma alocată, peste 44.545.000 lei

*În Neamţ, 485 apicultori cu peste 23.000 familii de albine

Valoarea sprijinului financiar de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, alocat Programului Naţional Apicol pentru perioada 2014 – 2016, este de peste 44.545.000 lei. Este vorba  de o  alocare medie anuală  în jur de 14.800.000 lei. TVA-ul aferent realizării sistemului informatic pentru identificarea stupilor  se suportă de la bugetul de stat.

E mult ori prea puţin? Întrebarea i-am adresat-o lui Adrian Ţurcanu, vicepreşedintele Asociaţiei Apicultorilor Neamţ. „Suma alocată la nivel naţional este ceva mai mare decât cea din anii trecuţi. În  Programul Naţional au apărut şi unele modificări, unele chiar bine venite. Mă refer în primul rînd la realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor. E o treabă bună! Dar au apărut şi unele restricţionări la achiziţia de mătci, roiuri sau familii de albine. Asta înseamnă că vor fi mai mulţi beneficiari ai sumelor alocate, dar vor primi mai puţini  bani. Este în avantajul celor care au mai puţine familii de albine. Nu şi în avantajul celor care fac albinărit în „sistem industrial”, cei care au mai mulţi stupi. Mai multe vom discuta după ce vor apărea nomele de aplicare a Programului Naţional Apicol pentru 2014-2016.”

Scopul de bază al Programul Naţional Apicol constă în realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor, sprijinirea apicultorilor pentru achiziţionarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de mătci, roiuri pe faguri şi/sau familii de albine, de stupi în vederea reformării stupilor uzaţi în urma deplasării acestora în pastoral, precum și pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.

Acţiunile cuprinse în acest program vizează:  asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori;  combaterea varoozei; refacerea efectivului de familii de albine; raţionalizarea stupăritului pastoral;  asistenţă pentru laboratoarele de analiză a caracteristicilor fizico-chimice ale mierii.

Beneficiarii Programului sunt apicultori, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, organizate în asociaţii de crescători de albine, federaţii, uniuni apicole, cooperative agricole sau grupuri de producători recunoscute, conform legislaţiei în vigoare.

Comisia Europeană participă la finanţarea acţiunilor din  Programul apicol cu 50% din cheltuielile efectuate de România pentru fiecare acţiune accesată, excluzând TVA. Exerciţiile financiare ale Programului se stabilesc de la data de 16 octombrie a fiecărui an până la data de 15 octombrie a anului următor, iar acţiunile cuprinse în acesta se aplică anual de către beneficiari, de la data de 16 octombrie a anului în curs până la data de 31 august a anului următor. Plăţile aferente se fac în timpul exerciţiului financiar.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este autoritatea competentă pentru elaborarea ghidului solicitantului pentru acordarea sprijinului financiar în sectorul apicol, a formularisticii de solicitare a sprijinului financiar în sectorul apicol, cu înregistrarea şi centralizarea solicitărilor, cu elaborarea procedurilor de control, precum şi cu efectuarea plăţilor, conform măsurilor cuprinse în Programul apicol.

Tina CONDREA