Amenajamentele pastorale, obligatorii

*De anul viitor, subvenția se dă doar pentru pășunile cu amenajamente
*În 19 comune s-au finalizat amenajamentele pastorale, alte 30 sunt în lucru

De anul viitor, deţinătorii şi utilizatorii de păşuni şi pajişti vor primi subvențiile doar dacă vor fi întocmite amenajamente pastorale. În caz contrar, banii se pierd! Crescătorii de animale trebuie să ia în serios această informație, chiar ca pe un ultimatum. Mai ales că această obligativitate a autorităților locale fost amânată ani de-a rândul.
Când vine vorba de aceste subvenții, în joc sunt sume consistente, întrucât suprafețele de pășuni și fânețe sunt foarte mari, iar amenajamente pastorale finalizate sunt destul de puține. Județul Neamț deține o suprafață totală de 110.37 5 hectare, din care pășunile naturale ocupă 68.391 ha, iar fânețele naturale se întind pe 41.984 ha.

*Amenajamente în 49 localități, pentru doar 33.128 ha pășune

La nivelul județului Neamț, până acum au fost finalizate lucrările de amenajamente pastorale în 19 unități administrativ-teritorile nemțene, care cuprind suprafața totală de 13.958 hectare de pășuni și fânețe. În lucru sunt alte 30 de proiecte privind realizarea amenajamentelor pestorale în tot atâtea comune nemțene. Suprafața inclusă în cele30 de amenajamente aflate acum în lucru este 19.173 hectare. În aceste comune, proiectele de amenajamente pastorale sunt în diferite faze ale lucrărilor de cadastru, de evaluare a producției vegetale de pe pășuni. În momentul în care este făcut și studiu pedologic și agrochimic, amenajamentul pastoral este finalizat.
Detalii ne-a oferit Andi Grecu, director adjunct la Direcția Agricolă Neamț: „În ultima vreme s-au făcut pași importanți în realizarea amenajamentelor pastorale. Vorbim chiar de o accelerare a ritmului activității Grupului de lucru din Direcția Agricolă și din primăriile semnatare a contractelor de finanțare privind amenjamentelor pastorale. Practic, se lucrează concomitent pe două planuri. Estimez că în teren se va putea lucra până pe la jumătatea lunii septembrie, după care se va trece la lucrările de birou, urmând ca până la finele acestui an să fie finalizate și cele 30 de proiecte de amenajamente pastorale aflate acum în lucru.”

*Tabelele de parcelare, oglinda amenajamentului

De întocmirea proiectelor de amenajament pastoral se ocupă primăriile, iar executarea acestora revine Grupului de lucru format din specialişti de la consiliile locale, Direcția Agricolă Neamț și de la Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Neamț. Primăriile trebuie să clarifice situațiile cadastrale pe trupuri de pășune și parcele, să întocmească lista cu persoanele fizice și juridice de aceste suprafețe și o hartă la scara 1/10.000 cu reprezentarea trupurilor de pășune și parcele. În final, tabelele de parcelare vor fi oglinda amenajamentelor pastorale în care găsim orice fermier care va solicita subvenții pentru pășuni și fânețe.
Amenajamentul pastoral reprezintă documentația care cuprinde măsurile tehnice, organizatorice și economice necesare ameliorarii și exploatării pajiștilor, în conformitate cu obiectivele de management ale pajiștilor. Documentația cuprinde date referitoare la actele de proprietate a suprafețelor de pajiști și planul cadastral, încadrarea în clase de calitate a terenului, stabilirea zonelor cu restricție și determinarea compoziției floristice. Se are în vedere și stabilirea perioadelor de pășunat, încărcătura, căi de acces, adăpost, parcelare în funcție de specie de animale.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU