Alexandru Drăgan renunţă la conducerea Asociaţiei Comunelor

alexandru_dragan_tasca_neamt (1)

* Săptămâna viitoare au loc alegeri la A.Co.R filiala Neamţ

Înfiinţată în 1997, Filiala Neamţ a Asociaţiei Comunelor din România, prin liderii ei, şi-a spus răspicat cuvântul, ori de câte ori s-a ivit ocazia. Mai mult a vorbit, că de auzit nu prea a avut cine… Asta s-a întâmplat la nivel naţional, din chiar primii ani când au luat fiinţă astfel de forme asociative. Dar primarii din rural nu renunţă, nu se dau bătuţi. Merg înainte cu speranţa că poate vor fi băgaţi în seamă până la urmă. Acum, la toate filialele judeţene au loc alegeri.

La noi, adunarea generală este programată săptămâna viitoare, pe 22 ianuarie, la sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Neamţ, unde va avea loc alegerea noilor structuri de conducere. La eveniment vor participa Emil Drăgici, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, precum şi mai mulţi preşedinţi ai filialelor judeţene vecine.

Pe Alexandru Drăgan, primarul de Taşca, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei Comunelor din România-Filiala Neamţ, iar la nivel naţional secretarul A.Co.R, l-am rugat să facă  o scurtă prezentare a activităţii forumului. Ne-a interesat mai mult cât de mult au fost băgaţi în seamnă de policieni. Că idei, propuneri au avut foarte  multe, de fiecare dată…”Am avut repetate întâlniri cu politicieni din toate partidele şi cu toate guvernele de până acum.  Întâlniri care au avut loc atât la Palatul Victoria, cât şi la sediul A.Co.R, ei veneau la şedinţele noastre, avem câte două pe an. Am  semnat protocoale prin care ne-am făcut cunoscute strategiile noastre de dezvoltare a satului românesc, care sunt problemele legislative  cu care se confruntă autorităţile publice locale rurale,  modificările propuse de noi la Legea administraţiei publice locale, Legea finanţelor publice locale şi legile aleşilor publici. Noi am făcut o mulţime de propuneri, ei au semnat mai multe protocoale cu noi.  Asta s-a făcut cu reprezentaţii guvernlui, dar şi cu fiecare preşedinte de partid, cu toţi au semnat protocoale cu Asociaţia Comunelor din România. După ce au ieşit, au uitat de protocoale, le-au aruncat la coş. De mai mulţi ani este dată o hotărâre de guvern prin A.Co.R este declarată asociaţie de utilitate publică. Asta presupune că Parlamentul şi Guvernul nu pot emite acte legislative fără consultarea prealabilă a structurilor asociative ale administraţiei publice locale, recte Asociaţiile comune, oraşelor, muncipiilor şi Uniunea Consiliilor Judeţene din România. Noi avem structuri care sunt prezente la fiecare minister atunci când sunt discutate probleme care ne privesc. Cu toţii ne ascultă, notează ce spunem, după care aruncă hârtiile la coş. Cam asta este coaborarea cu politicienii, parlamentarii şi guvernanţii. Aşa se întâmplă de ani buni, nu numai acum!”

După 17 ani de când  a fost ales preşedinte al Filialei Neamţ a Asociaţiei Comunelor din România, Alexadru Drăgan este acum foarte hotărâte să predea mandatul, nu mai  vrea să candideze pentru această funcţie. Dă astfel posibilitatea ca preşedinte să fie ales un primar din arcul guvernamental, din cadrul USL. Primarul de Taşca este membru PDL din anul în care a luat fiinţă partidul. A fost mereu fidel acestei formaţiuni politice şi n-a sărit o clipă dintr-o „barcă” în alta.

Tina CONDREA